Preşedintele Casei Naţionale de Pensii Publice (CNPP), Daniel Baciu, a dezvăluit că noua lege a pensiilor, adoptată în Senat, va avea un impact bugetar de 10 miliarde de lei, iar pensionarii României vor primi pensiile recalculate conform programului stabilit de Guvern.
Şeful Casei de Pensii, după votarea legii pensiilor: „Românii vor primi pensiile recalculate”
Senatul României a votat, în această seară, proiectul de lege privind sistemul public de pensii, cu 85 voturi "pentru”, 6 voturi "împotrivă” și 19 abțineri.
Potrivit preşedintelui Casei Naţionale de Pensii Publice (CNPP), Daniel Baciu, impactul bugetar pentru aplicarea noii legi a pensiilor este de 15 miliarde lei, de la 1 ianuarie 2024, şi de 10 miliarde de lei, pentru recalcularea care se va aplica de la data de 1 septembrie 2024.
Astfel, cinci milioane de pensionari vor primi pensiile recalculate conform noii formule de calcul.
Citește și: Legea pensiilor, adoptată în Senat. Creșterea medie a pensiilor va fi de 40%. Cine nu va primi nimic
"S-a clarificat, am trimis o adresă oficială preşedintelui Comisiei pentru Buget - Finanţe de la Senat, impactul este de 10 miliarde (n.r. lei) pe patru luni, pentru aplicarea noii legi, şi de 15 miliarde, de la 1 ianuarie 2024. Banii sunt prevăzuţi în Bugetul Asigurărilor Sociale şi avem şi acea subvenţie de la bugetul de stat. Ei vor fi prinşi în legea bugetului pe anul viitor (...)
Vorbim de aproximativ 5 milioane de pensii care se vor recalcula, adică practic noi suntem la sfârşitul procesului de digitalizare, suntem la 95%. Vom finaliza acest proces până la sfârşitul anului, astfel încât cu 1 septembrie, exact cum prevede noua lege a pensiilor, oamenii deja să primească pensiile recalculate", a spus preşedintele CNPP, Daniel Baciu.
Cum vor creşte pensiile în România
"În anul 2024, vom avea două creşteri de pensii. Odată cu 1 ianuarie, unde vor beneficia toţi pensionarii sistemului public de pensii - vorbim de aproximativ 5 milioane de pensionari, iar cu 1 septembrie pensiile se vor recalcula pe noua formulă de calcul din noua lege a pensiilor.
Aici contează foarte mult parcursul profesional, contează foarte mult stagiul de cotizare, contează foarte mult valoarea indicelui de corecţie pe care l-a avut în momentul ieşirii la pensie.
Deci nu mai este o creştere în procent fix, cum este de la 1 ianuarie, ci este o creştere în funcţie de constantele, de variabilele, pe care vi le-am spus", a mai precizat Daniel Baciu, citat de Agerpres.
Şeful Casei de Pensii a estimat că vor creşte aproximativ 3 milioane de pensii, menționând că acest lucru depinde de istoricul profesional al fiecărui pensionar.
Citește și: Cum au fost păcăliți pensionarii: Indexarea pensiei trebuia să fie cu 400 lei mai mare. A cui e vina
"Acest lucru este variabil, depinde de la un pensionar la altul, în funcţie de istoricul profesional. Aproximativ 3 milioane de pensii vor creşte", a mai transmis Daniel Baciu.
În ceea ce privește softul pentru recalcularea pensiilor, preşedintele CNPP a precizat că el va fi implementat când legea va fi publicată în Monitorul Oficial.
"Softul îl vom face în momentul când vom avea legea publicată în Monitorul Oficial, pentru că nu ne permite Legea Finanţelor să angajăm credite bugetare pentru noul soft până când nu avem legea finalizată şi publicată în Monitorul Oficial.
După aceea, trebuie să facem normele de elaborare a legii, avem trei luni de zile să facem aceste norme, şi după aceea vom putea efectiv să facem noul program informatic care să respecte întocmai prevederile noii legi a pensiilor", a concluzionat Daniel Baciu, potrivit Agerpres.