Șeful Consiliului Concurenței, despre domeniul feroviar românesc: Zona este cea mai puțin reformată

DE Adelina Sahlean | 08.10.2019 - 15:09

Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, susține că domeniul feroviar este cel mai puţin reformat și cel mai rămas în urmă din economia noastră, de la Revoluție și până în prezent, plus că domeniul nu este sprijinit nici din administraţie.

SHARE

”Singura parte bună este că suntem forțați să facem schimbări, nu putem rămâne așa datorită schimbărilor de reguli care ne vin dinspre UE. Vrând - nevrând trebuie să facem schimbări. Dacă nu creștem viteza de circulație a trenurilor nu vom putea atrage nici marfă și nici călători pe calea ferată”, a spus Chirițoiu la conferința Zilele Feroviare 2019. 

Bogdan Chiriţoiu spune că marile companii, cum ar fi Dacia-Renault, se plâng că nu pot folosi calea ferată și au nevoie de cale ferată pentru a duce produsele la export. Nu este nevoie de bani, ci și de reguli care să crească transparența și să permită competiția în sistem.

”Pe partea de reguli, acolo ar fi contribuţia noastră, ajutorul pe care îl putem da sectorului. Pe scurt, cartoful cel mai fierbinte pe care trebuie să-l gestionăm este situaţia CFR Marfă. Bănuiesc că mulţi din cei prezenţi în sală sunt implicaţi în plângerea care a fost adresată Comisiei Europene acum trei ani. Ştim cu toţii că la sfârşitul acestui an vom avea decizia Comisiei Europene care va pune la datoriile pe care CFR Marfă le are în momentul de faţă, va mai adăuga câteva sute de milioane de euro. Avem probabil câteva luni ca să gândim, în primul rând CFR Marfă şi ministerul, care este acţionarul CFR Marfă, să găsim soluţii, cum vedem evoluţia companiei şi a activelor companiei pe viitor. Propunerea noastră a fost ca cel puţin o parte din active să fie preluate de CFR Infrastructură, şi în felul acesta să se reducă nivelul datoriilor", a explicat șeful CC

"Avem discuţii în momentul de faţă privind modul cum va fi subvenţionat transportul de călători pe calea ferată în următorul an, este o fază intermediară. Preocuparea noastră şi a Guvernului este să ne asigurăm ce limite poate să suporte bugetul, subvenţiile pentru CFR Călători. (...)

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te