Se întâmpla în noiembrie 2019, la instalarea Guvernului Orban.
Actualul șef al Gărzii Forestiere din Bucovina, însă, este foarte apropiat de social-democrați, care l-au ținut în funcție, deși Gășpărel a fost numit la șefia GF de către premierul Dacian Cioloș, în martie 2016. Conform unor surse politice, Cioloș și-ar fi folosit relațiile din PSD pentru a-i proteja poziția lui Gășpărel.
Citește și: Paznicul pădurii din Suceava, unde se fură lemn pe scară mare, posibil secretar de stat la Mediu
O investigație a jurnaliștilor de la Recorder a arătat că din pădurile sucevene se fură aproape industrial. Conform Recorder, după ce ancheta a fost publicată, "Noi controale la Moldovița a promis și Mihai Gășpărel, inspectorul-șef al Gărzii Forestiere Suceava. În anii trecuți, Gășpărel a inițiat controale de amploare în localitate, care s-au soldat cu mai multe dosare penale. Acum, inspectorul-șef promite că va verifica toate depozitele firmelor prezentate în ancheta Recorder. „«Metoda Adaosului», pe care ați prezentat-o, e cât se poate de reală. Se află în atenția noastră, pentru că am descoperit-o și noi aplicată la Moldovița."