Sindicaliștii de la Metrou vor picheta Ministerul Finanțelor și vor manifesta în fața Guvernului săptămâna viitoare și urmează să intre în grevă japoneză pentru început, iar mai apoi într-o grevă de exces de zel, din cauza ordonanței-trenuleț, care nu mai permite angajările, promovările de personal și nici acordarea drepturilor negociate în Contractul Colectiv de Muncă înregistrat la începutul lunii decembrie 2024.
'USLM va picheta Ministerul Finanțelor, la care am trimis deja două adrese să le explicăm situația din metrou și, totodată, vom avea o manifestație în fața Guvernului săptămâna viitoare, în care sper să mai avem o discuție cu domnul prim-ministru, pentru că am negociat cu dânsul la Ministerul Transporturilor în septembrie, octombrie și noiembrie anul trecut. Ce s-a întâmplat într-o lună? De ce se putea pe 27 noiembrie și nu se mai poate la 27 decembrie?', a afirmat, joi, liderul USLM, Marian Artimon.
Sindicaliștii de la Metrou vor picheta Ministerul Finanțelor. Angajații rămân fără drepturi
Potrivit acestuia, ordonanța-trenuleț a anulat drepturile negociate de sindicat atât cu conducerea Metrorex timp de trei luni, cât și cu premierul Marcel Ciolacu, care le-a propus sindicaliștilor majorarea salariilor cu suma fixă de 1.050 de lei.
Citește și: Incident grav la metrou: O șină s-a rupt, 5 trenuri au fost avariate. Ce s-a întâmplat?
'Ce influențe are această ordonanță trenuleț? Nu se mai fac angajări, nu se mai fac promovări, nu se mai acordă drepturile negociate. Știți cu toții că am fost 3 luni într-o negociere.
Ne-am înțeles într-un fel pe 27 noiembrie și Guvernul pe 31 decembrie prin ordonanța-trenuleț a anulat tot ceea ce am negociat. Această ordonanță este profund ilegală, încalcă o mulțime de legi
Negocieri fără efect
Legea dialogului social spune foarte clar: negocierile se fac între părți și părțile negociază liber. După ce ne-am înțeles, și cu sprijinul ministerului și cu înțelegerea ministrului de Finanțe și a prim-ministrului, acum ni se spune că nu mai e valabil ce am discutat și am înregistrat la ITM', a explicat Artimon.
Acesta a precizat că tarifele la metrou au crescut și astfel a fost îndeplinită condiția ca Metrorex să aibă venituri proprii pentru această indexare a salariilor, ceea ce nu a mai avut loc, sumele suplimentare ducându-se spre plata facturilor restante la firma de mentenanță și la utilități.
'Am negociat o indexare începând cu data de 1 ianuarie 2025 (...), cu acceptul ministrului și în prezența premierului. Acea indexare nu se poate acorda din cauza ordonanței trenuleț, deci nu au crescut salariile.
Citește și: Magistrala de Metrou M6 mai stă. Când va fi gata aceasta? Care sunt dificultăţile?
Au crescut tarifele, s-a îndeplinit condiția pentru a putea avea venituri proprii ca să putem să indexăm salariile, că nu le creștem, le indexăm. (...)
Orice salariat din țara asta care avea 3.000 de lei salariul mediu în 2023 a ajuns la 4.050 la 1 ianuarie, deci a câștigat o sumă de 1.050 lei.
Același lucru am convenit și noi: ca fiecărui salariat Metrorex, la salariul de bază, să-i crească salariul cu 1.050 lei. N-am cerut nimic în plus, exact să se respecte statutul personalului feroviar pe care dumneavoastră îl cunoașteți, adică se indexează salariul de bază lunar brut pe economie, respectiv se înmulțește cu 1,5 și este salariul de bază la muncitorul calificat în sistemul feroviar, nu numai la metrou', a precizat liderul sindical.