Societatea civilă cere Executivului și lui Iohannis să intervină în sprijinul opoziției din Belarus

DE Valentin Mirică | Actualizat: 25.08.2020 - 00:08
Aleksandr Lukașenko. FOTO: abc.net.eu
Aleksandr Lukașenko. FOTO: abc.net.eu

Zeci de actori, scriitori, ziariști, istorici și alte personalități culturale au trimis o scrisoare deschisă către Guvern, MAE și Cotroceni prin care cer să nu se recunoască realegerea lui Lukașenko.

SHARE

Cerem o poziție fermă în susținerea societății civile și a drepturilor omului în Belarus din partea Statului Român  

24 august 2020

Stimate Domnule Președinte Klaus Iohannis,

Stimate Domnule Prim-ministru Ludovic Orban,

Stimate Domnule Ministru al Afacerilor Externe Bogdan Aurescu,  

Românii au trăit o revoluție sângeroasă și nu sunt străini nici de represiuni recente ale protestelor pașnice, cum ar fi cele din 10 august 2018, cu exact doi ani înainte de evenimentele din Belarus. Mai mult decât atât, aceleași metode de tortură descrise de cetățenii încarcerați în Belarus (cum ar fi, de exemplu, cei forțați să treacă încolonați printre membrii forțelor de ordine care, din dreapta și din stânga, îi lovesc cu bastoane de cauciuc) au fost descrise și de cetățeni români arestați în timpul Revoluției din 1989. Așadar, România nu trebuie să stea deoparte când poporul bielorus are nevoie de solidaritate internațională.

Tocmai de aceea ne așteptăm ca Președintele și Guvernul nostru să aibă o poziție fermă în sprijinul drepturilor fundamentale ale bielorușilor, precum alegeri libere și corecteîncetarea torturii și a tratamentelor degradante, dreptul la întrunire și proces echitabil, în contextul în care, după alegerile prezidențiale din 9 august 2020, teroarea a fost dezlănțuită de către regimul ilegitim condus de Alexandr Lukașenko în Belarus împotriva propriilor cetățeni pașnici.  

Reprezentanți ai mai multor ONG-uri, membri și reprezentanți ai societății civile, artiști și oameni de cultură, răspundem apelului adresat comunității artistice internaționale de către Svetlana Sugako și Nadia Brodskaia, directoare ale teatrului BFT (Belarus Free Theatre), arestate în 9 august 2020 și încarcerate în condiții inumane, și al căror teatru, deși aplaudat și premiat în lumea liberă, este scos în afara legii în țara lor. Apelul artistelor poate fi găsit aici, iar o relatare detaliată a tratamentului inuman la care au fost supuse artistele se găsește în The New Yorker.  

Teatrul Național Yanka Kupala, Corul Filarmonicii Naționale, Opera Națională, Galeria Națională de Artă și mulți artiști din Belarus s-au alăturat protestelor sau au intrat în grevă, iar repercusiunile nu au încetat să apară. De exemplu, Paval Latușko, fost Ministru al Culturii și actual membru al Consiliului de Coordonare din Belarus, a fost demis din funcția de director al Teatrului Yanka Kupala.  

Prin această scrisoare deschisă vă solicităm să interveniți urgent, onest și ferm prin toate canalele și mijloacele de care dispuneți în sprijinul cetățenilor din Belarus, care în aceste zile demonstrează pașnic, în număr foarte mare, în întreaga țară. Am urmărit declarația de presă din 19 august a Domnului Președinte Klaus Iohannis și ne bucurăm să știm că acesta s-a aliniat poziției oficiale a Uniunii Europene care a solicitat „încetarea imediată a violențelor și eliberarea persoanelor reținute ilegal”, arătând că „este necesară investigarea transparentă a tuturor abuzurilor, iar cei vinovați să fie trași la răspundere”. 

Din nefericire, în contextul derulării rapide a evenimentelor în Belarus, această poziție nu mai este suficientă întrucât, după câteva zile de acalmie, în care forțele de ordine fidele lui Alexandr Lukașenko nu au mai bătut și arestat, iar o parte dintre cetățenii deținuți ilegal au fost eliberați, sunt semne foarte clare că se dezlănțuie din nou teroarea pe străzile din Belarus, lucru de altfel anunțat în mod public de însuși dictatorul din Belarus în discursul lui amenințător din 19 august.

Scene de bătaie și rețineri care au fost postate din nou prin rețeaua Telegram, pe canale precum Nexta Live (t.me/nexta_live), Radio Svaboda (t.me/radiosvaboda) sau Free Belarus News (t.me/free_belarus_news), sunt greu de privit. Represiunea e pur și simplu barbară, sălbatică. Protestatari pașnici, jurnaliști sau simplii trecători sunt ridicați, bătuți în plină stradă si băgați în autobuze care îi transportă în diverse centre de detenție, unde sunt iar bătuți, torturați. În celule pentru câțiva inși sunt înghesuiți zeci de arestați, fără mâncare, apă sau asistență medicală. După eliberarea unora dintre prizonieri, rapoartele și mărturiile medicilor care semnalează zeci de violuri la care au fost supuși în arest atât femei, cât și bărbați din Belarus, nu lasă urme de îndoială.  

Reprezentanți ai protestatarilor dispar de la domiciliu și nimeni nu mai știe nimic despre ei. Dmitri Kudelevici, de exemplu, membru al comitetului de grevă al întreprinderii de îngrășăminte Belaruskali, din Salihorsk, sau Evgheni Bohvalov, organizator al grevei de la Întreprinderea de Automobile Minsk, au fost arestați în ultimele zile. Unii dintre cei reținuți au fost eliberați între timp, apoi arestați din nou.  

Dar bestialitatea regimului Lukașenko nu s-a oprit la tortură. Numărătoarea celor care își pierd viața este departe de a se fi oprit. Moartea lui Ghenadi Șutov, din Brest, tocmai a fost anunțată într-o declarație seacă a autorităților: „Raportăm cu regret că, pe 19 august, cetățeanul Republicii Belarus Ghenadi Șutov a murit.”  

Despre Aleksandr Taraikovski, de 34 de ani, care și-a pierdut viața, împușcat pe 10 august, autoritățile susțin mincinos că avea material explozibil în mână, dar imaginile publicate de Associated Press arată clar că el protesta pașnic, cu mâinile goale, și a fost împușcat de la o distanță mică.   

Există dovezi suficiente, adunate de grupuri de opoziție și observatori independenți, care arată că este exclusă varianta ca Alexandr Lukașenko să fi câștigat alegerile. De asemenea, există destule dovezi că președintele ales al poporului bielorus este Svetlana Tihanovskaia. Protestele a sute de mii de cetățeni bieloruși din toate categoriile sociale, în întreaga țară, care își riscă locul de muncă, integritatea fizică și viața, vin să întărească acest rezultat. Dovezile sunt dintre cele mai diverse, de la exit-poll-uri independente și secții de vot de pe tot cuprinsul țării, care au publicat cu curaj rezultate reale ale alegerilor, până la cele peste un milion de voturi înregistrate online. Asta în contextul în care chiar și mărturii oneste și curajoase despre simpla prezență într-o comisie electorală din Belarus pun viața cetățenilor în pericol: Konstantin Șișmako, de 29 de ani, care a refuzat să semneze protocolul mincinos la secția din care făcea parte, a fost găsit mort într-o pădure, pe 19 august.  

Facem un apel, prin această scrisoare deschisă, să luați atitudine prin acțiuni urgente și ferme:

•      deschiderea unor canale oficiale de comunicare cu Svetlana Tihanovskaia și Consiliul de Coordonare din Belarus;

•      transmiterea clară a poziției de nerecunoaștere ca președinte ales a lui Alexandr Lukașenko;

•      stabilirea unui termen pentru transferul de putere, prin dialog, de la fostul președinte și actualul uzurpator al puterii în Republica Belarus, Alexandr Lukașenko, la opoziție, iar dacă acest transfer de putere nu este posibil, recunoașterea Svetlanei Tihanovskaia ca președinte interimar până vor avea loc alegerile libere;

•      dacă Alexandr Lukașenko va refuza dialogul și va continua să răspundă prin forță, vă rugăm să luați în calcul retragerea acreditării Ambasadorului Republicii Belarus în România, în semn de protest pentru evenimentele sângeroase de pe tot cuprinsul Republicii Belarus și, dacă regimul Lukașenko continuă represiunea împotriva propriilor cetățeni și nu este deschis la dialog cu societatea din Belarus, încetarea relațiilor diplomatice.  

Urmând exemplul altor state est-europene, România trebuie să fie gata să își deschidă granițele pentru cetățeni bieloruși dacă situația umanitară o cere și să acorde vize, în regim de urgență, pentru cetățenii bieloruși persecutați de actualul regim.  

În lipsa unei poziții ferme din partea României, ne facem părtași la tragedia poporului bielorus. Atât noi, cât și Guvernul nostru, trebuie să apărăm valorile europene prin declarații publice, oneste, care nu trebuie autocenzurate de frica unui dictator.   

În speranța că mesajul nostru nu va rămâne fără ecou,  

Semnează:  

Ada Gales, actriță Teatrul Național Bucureşti

Ada Solomon, producător de film

Adi Tudose, fotograf

Adina Pintilie, regizoare de film, producătoare evenimente culturale - Asociația Culturală Manekino

Adrian Cioflâncă, istoric (CNSAS, CSIER)

Adrian Lăcătuș, Director Centrul Multicultural al Universității Transilvania din Brașov

Adrian Niculescu, SNSPA, vice-presedinte al IICCMER

Adrian Popescu, scriitor

Alex Călin, actor Teatrul Excelsior

Alex Goldiș, critic și istoric literar

Axel Moustache, actor Teatrul Național Bucureşti

Alexandra Tănăsescu, jurnalist, Culturaladuba

Alexandru Matei, scriitor

Alexandru Potocean, actor Teatrul Național Bucureşti

Alexandru Solomon, regizor de film

Alina Purcaru, poetă și critic literar

Ana Blandiana, scriitoare

Ana Covalciuc, actriță

Ana Ioana Macaria, actriță Teatrul Bulandra

Anamaria Antoci, producător de film

Anca Damian, producător și regizor de film, scenarist, manager cultural (Asociația Română a Femeilor în Cinema)

Anca Măniuțiu, Prof. dr., Universitatea Babeș-Bolyai Cluj, Facultatea de Teatru și Film

Anca Oroveanu, istoric de artă

Andrei Tănăsescu, curator, membru al comitetelor de selecție - Venice Days și Vilnius Film Festival

Andreea Nae, producător delegat, Departamentul de Comunicare al Teatrului Național Bucureşti

Andrei Cornea, eseist și istoric de artă

Andrei Crețulescu, regizor de film și scenarist

Andrei Finți, actor Teatrul Național Bucureşti

Andrei Oișteanu, cercetător, Academia Română

Andrei Pleșu, scriitor, fost Ministru de Externe

Andrei Ujică, regizor de film

Andrei Ursu, membru în CA al Fundației Gheorghe Ursu, cercetător afiliat la CNSAS

Angela Furtună, scriitoare

Armand Calotă, actor Teatrul Național Bucureşti

Armand Goșu, istoric

Bogdan Ghiu, scriitor, membru al CD PEN România

Brândușa Mircea, actriță Teatrul Național Bucureşti

Brîndușa Armanca, jurnalist

Brîndușa Palade, profesor asociat, SNSPA

Caius Dobrescu, scriitor

Camelia Doru, președinte Fundația ICAR

Carmen Bendovski, manager cultural

Carmen Lidia Vidu, regizor de teatru

Carmen Mușat, critic literar și manager cultural, manager ”Observatorul Cultural”

Cassian Maria Spiridon, scriitor

Călin Mihăilescu, scriitor Călin Vlăsie, scriitor

Cătălin Cioabă, Universitatea București

Cătălin Moise, regizor de film Cezar Paul-Bădescu, scriitor

Ciprian Ciocan, director executiv, Fundația Comunitară Sibiu

Ciprian Nicula, actor Teatrul Național Bucureşti

Claudiu Bleonț, actor Teatrul Național Bucureşti

Codruța Crețulescu, producător de film

Constantin Dogioiu, actor Teatrul Bulandra

Corin Braga, scriitor și critic literar

Corina Bernic, scriitoare și traducătoare

Cornel Brad, fotograf (Oameni.Putere.România)

Cosmin Costinaș, director Para Site Art Centre, Hong Kong

Cosmin Perța, scriitor

Cosmina Olariu, actriță Teatrul Național Bucureşti

Crina Semciuc, actriță Teatrul Național Bucureşti

Cristian Mungiu, regizor de film

Cristina Guseth, Freedom House România

Cristina Lilienfeld, coregraf, director artistic al Asociației Pentru Teatru și Carte PETEC

Dan Crudu, actor

Dan Grigore, muzician

Dan Perjovschi, artist

Dan Stanciu, scriitor

Daniela Luca, poetă şi eseistă

Denisa Comănescu, editoare și poetă

Diana Dumbravă, actriță Teatrul Național Bucureşti

Doina Jela, scriitoare, Membru Fondator AZIR/AEJ

Dorina Oarga, manager cultural

Dragoș Ciulinaru, sociolog Make a Point

Eduard Adam, actor Teatrul Național Bucureşti

Emil Moise, Președinte Asociația Solidaritatea pentru Libertatea de Conștiință

Evelina Morar, Evoluție În Instituție

Florentina Tilea, actriță Teatrul Național Bucureşti

Florin Călbăjos, actor Teatrul Național Bucureşti

Florin Iaru, scriitor

Florin Iepan, regizor de film

Gabriel Andreescu, director, Noua Revistă de Drepturile Omului

Gabriela Adameșteanu, scriitoare

Gabriela Hamzescu, departamentul comunicare Teatrul Național Bucureşti

Gabriela Mirescu-Gruber, politolog

Gelu Vlașin, poet și eseist

George Mihalache, arhitect

Gheorghe Ardeleanu, scriitor

Gianina Cărbunariu, regizor de restructured

Iaromira Popovici, jurnalistă

Ioan Andrei Ionescu, actor Teatrul Național Bucureşti

Ioan Matiuț, poet

Ioana Ieronim, scriitoare

Ioana Nicolae, scriitoare

Ioana Păun, regizoare de teatru

Irina Cojar, actriță Teatrul Național Bucureşti

Irina-Margareta Nistor, critic de film

Irina Movilă, actriță Teatrul Național Bucureşti

Irina Pienaru, arhitectă și cercetător, TU Berlin

István Teglás, actor Teatrul Național Bucureşti

Iulian Boldea, scriitor

Lari Gerogescu, Teatrul Național Bucureşti

Laurențiu Brătan, critic de film și manager cultural - Make a Point

Lia Faur, scriitoare

Lidia Vianu, critic literar și traducătoare

Ligia Soare, traducătoare

Liviu Andreescu, Universitatea din București

Liviu Antonesei, scriitor

Liviu Lucaci, actor Teatrul Național Bucureşti, rector al UNATC

Liviu Tofan, jurnalist

Lucian Micu, Asociația Develop Sibiu

Lucian Nastasa-Kovács, istoric, Cluj

Luiza Pârvu, regizor de film, lector universitar

Luiza Șora, scriitoare

Luiza Zamora, istoric de artă, Asociația 37

Magda Cârneci, membru al Comitetului Director al PEN România și al GDS

Maria Roth, profesor, Universitatea Babeș-Bolyai Marian Coman, prozator și jurnalist

Marian Rădună, Asociația Geeks for Democracy

Marina Palii, actriță

Marius Manole, actor Teatrul Național Bucureşti

Marius Boeriu, Președinte, Asociația 15 noiembrie 1987 Brașov

Mădălin Hodor, istoric

Mădălina Roșca, regizor de film, manager cultural - Make a Point

Medeea Marinescu, actriță Teatrul Național Bucureşti

Melinda Boros, producător de film

Michael Shafir, politolog

Mihaela Michailov, dramaturg

Mihaela Sârbu, actriță, profesor UNATC

Mihai Calotă, actor Teatrul Național Bucureşti

Mihai Călin, actor Teatrul Național Bucureşti

Mihai Dinu Gheorghiu, sociolog, profesor universitar emerit (UAIC, Iași)

Mihai Măniuțiu, regizor de teatru, manager Teatrul Național Cluj-Napoca

Mihai Șora, filozof și eseist

Mihai Demetriade, consilier superior Direcția Cercetare, CNSAS

Mihai Mitrică, producător, manager cultural

Mircea Dan Duță, poet, traducător, membru PEN Ro și PEN Cz

Mona Petre, artist vizual, fondatoare Ierburi Uitate și Grădina Istorică

Monica Davidescu, actriță Teatrul Național Bucureşti

Monika Tompos, Asociația Develop Sibiu

Mircea Cărtărescu, scriitor

Mircea Kivu, sociolog

Mona Nicoară, regizor de film

Natalia Călin, actriță Teatru Național Bucureşti

Nelia German, arhitectă

Nicolae Coande, scriitor

Ofelia Prodan, poetă

Ovidiu Cuncea, actor Teatrul Național Bucureşti

Paul Arne Wagner, regizor de film și fotograf - Make a Point

Péter Demény, scriitor și traducător

Péter Eckstein-Kovács, avocat, fost parlamentar

Petre M. Iancu, jurnalist, Deutsche Welle

Radu Filipescu, inginer, fost președinte al Grupului pentru Dialog Social, fost deținut politic

Radu F. Alexandru, dramaturg

Radu Jude, regizor de film

Radu Paraschivescu, scriitor

Radu Pavel Gheo, scriitor și traducător

Radu Polizu, FlyingMonk Films

Radu Sergiu Ruba, scriitor

Radu Ulmeanu, scriitor

Radu Vancu, președinte PEN România

Raluca Grosescu, cercetător

Raluca Petra, actriță Teatrul Național Bucureşti

Răzvan Orășanu, președinte Asociația Ține de Noi

Răzvan Popa, actor Teatrul Național Bucureşti

Richard Bovnoczki, actor Teatrul Național Bucureşti

Riri Sylvia Manor, poetă

Romanița Iordache, cercetătoare de drepturile omului, copreședintă ACCEPT

Romulus Bucur, poet și eseist

Ruxandra Cesereanu, scriitoare

Ruxandra Gubernat, regizor de film documentar și cercetător, Demodocs

Sabin Orcan, jurnalist

Sebastian Reichmann, scriitor

Silvia Călin, coregrafă

Simona Sora, scriitoare

Simona Sterca, arhitect

Smaranda Baciu, scriitoare

Smaranda Enache, copreședintă Liga Pro Europa

Smaranda Găbudeanu - artist, președinte al Asociației Pentru Teatru și Carte PETEC

Sorin Ioniță, EFOR

Sorin Șerb, comentator Radio Europa Liberă

Sorina Tomulețiu, artist vizual

Suzana Dan, artist

Ștefan Niculescu-Maier, inginer, jurnalist, fost deținut politic

Tania Popa, actriță Teatrul Național Bucureşti

Toma Peiu, cineast, doctorand la University of Colorado Boulder

Tudor Chirilă, actor Teatrul de Comedie

Vasile Igna, scriitor

Victor Bârsan, jurnalist

Victoria Milescu, poetă și critic literar

Virgil Mihaiu, scriitor

Virgil Ștefan Nițulescu, Manager Muzeul Național al Țăranului Român

Vitalie Bichir, actor Teatrul Național București

Vlad Ilicevici, producător și regizor de film, manager cultural

Vlad Massaci, regizor de tester

Vladimir Tismăneanu, profesor University of Maryland    

 

Organizații semnatare:  

Expert Forum

Fundația Gheorghe Ursu

Fundația ICAR

Grupul pentru Dialog Social Make a Point PEN România  

 

Scrisoarea este publicată aici, unde se actualizează și lista semnatarilor.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te