"De miercurea viitoare, toate magazinele şi restaurantele de orice tip pot deschide la 100% din capacitatea lor", a afirmat guvernatorul într-un decret care "pune capăt purtării obligatorii a măştilor în tot statul" în vigoare din iulie 2020.
"Datorită progreselor medicale în domeniul vaccinurilor şi tratamentelor cu anticorpi, Texasul are acum mijloacele de a-şi proteja texanii de coronavirus", a adăugat Greg Abbott.
Statul Texas se redeschide
Chiar dacă "COVID-19 nu a dispărut", statul sudic "se află într-o situaţie mai bună" decât în octombrie, când capacitatea magazinelor şi restaurantelor a fost limitată la 75%, a explicat guvernatorul.
"De aproape şase luni, prea mulţi texani au fost privaţi de oportunitatea de a lucra, prea mulţi proprietari de mici afaceri au avut probleme în a-şi plăti facturile", a adăugat guvernatorul Abbott. "Ne asigurăm ca toate afacerile şi familiile din Texas să aibă libertatea de a-şi hotărî propriul destin", a continuat el.
Cu toate acestea, firmele pot limita capacitatea de primire a spaţiilor lor sau pot introduce protocoale sanitare, a subliniat decretul guvernatorului.
Nimeni nu va mai fi sancționat dacă nu poartă mască.
Rivalul lui Abbott, guvernatorul statului California, democratul Gavin Newsom, a scris pe Twitter că decizia este complet nesăbuită.
Texasul a înregistrat 44.453 de decese cauzate de coronavirus.