"Am avut o conversaţie cu ministrul Sănătăţii, e o decizie care îi aparţine, este firească, atunci când conduci un minister, ai şi dreptul să îţi alegi oamenii cu care să colaborezi. E o relaţie simplă. Dacă ministrul Sănătăţii consideră că trebuie să facă o schimbare, obligatoriu face acea schimbare. Atunci când eşti într-o poziţie de conducere, nu există elemente de dus-întors”, a spus managerul Institutului "Matei Balş".
El a mai spus că nu crede că trebuie să se supere cineva că la Institutul "Matei Balş" oamenii au voie să redacteze documente legate de politici de sănătate publică.
"Într-o pandemie sunt o serie de elemente care îţi modifică deciziile de la o zi la alta. Noi am început să vorbim de carantină încă din momentul lunii ianuarie când în China se instalase deja carantina şi vedeam ce se întâmplă în Wuhan. Noi nu avem dreptul să uităm această istorie scurtă, istorie care ne anunţa foarte multe lucruri şi noi încercăm în practică rapid, pe repede înainte, tot ce apare nou şi informaţii care pot să salveze vieţi omeneşti. Menirea noastră la Institutul Matei Balş este să salvăm vieţi. Dacă putem să contribuim şi la o politică de sănătate publică, cu mare drag facem acest lucru şi l-am făcut. Nu cred că trebuie să se supere cineva anume că avem voie sau nu avem voie să redactăm documente. Documentele pe care le facem sunt înscrisuri mai mult sau mai puţin personale, fac obiectul unor discuţii în cadrul institutului, iar această pandemie este una care ne va învăţa pe toţi foarte multe lucruri. Dacă ne imaginăm la momentul de faţă că vom trece ca gâsca prin apă, nu se va întâmpla treaba asta”, a mai spus Adrian Streinu-Cercel.
El a explicat că nimic nu este adevărat în acel document din ceea ce s-a vehiculat în spaţiul public.
"Din păcate nu este nimic adevărat din ce s-a vehiculat, dacă era adevărat nu era niciun fel de problemă. În planul respectiv nu apare cuvântul carantină. Dacă nu apare cuvântul carantină, nu văd cum poţi să faci să spui că se vorbeşte de carantină când nu apare cuvântul carantină. În plan apare izolare la domiliciu. Logica acestei izolări la domiliciu constă în faptul că persoanele în vârstă nu trebuiesc contaminate. (…) Acest plan s-a derulat foarte bine, guvernanţii au preluat din mesajele noastre”, a precizat Streinu-Cercel.
El a precizat că a redactat acel document şi că era destinat pentru grupurile de lucru.
Întrebat dacă crede că a fost dezinformat preşedintele Klaus Iohannis, Adrian Streinu-Cercel a răspuns: "Categoric a fost dezinformat. Dacă informaţia era corectă, pe cale se consecinţă nu avea cum să preia acest element. Documentul nu face vorbire de carantină. Această poveste cu carantină este una foarte interesantă pentru că legislaţia pentru carantină este foarte discretă. La majoritatea ţărilor europene. Pentru că înseamnă îngrădirea anumitor drepturi şi când te joci cu drepturile omului, te gândeşti de şapte ori până să vii cu o soluţie concretă. Dar obiectivul numărul unu a fost cum protejăm persoanele de peste 65 de ani”.