Centrul European pentru Prevenirea Bolilor și Organizația Mondială a Sănătății din Europa raportează că Europa de Est continuă să experimenteze cele mai ridicate rate ale diagnosticării cu HIV din lume.
Raportul, comunicat de CNN marți, arată că, în 2017, din aproape 160.000 de persoane diagnosticate cu HIV în Europa, 130.000 erau din estul continentului. Rusia are cele mai mari rate, cu 71 de cazuri noi, diagnosticate la 100.000 de persoane în 2017.
Astfel, Europa de Est a avut 51,1 cazuri noi diagnosticate la 100.000 de persoane, iar Europa de Vest avea o rată de 6,4 cazuri noi la 100.000, în timp ce Europa Centrală a avut 3,2 cazuri.
„Semnificația acestui raport constă în faptul că putem observa o diferență puternică între Europa de Est și Uniunea Europeană, unde numărul de infecții cu HIV scade", a declarat Dr. Masoud Dara, coordonator al bolilor transmisibile și lider al echipei HIV la OMS, pentru CNN.
Ratele disparate din Europa de Est îngrijorează oficialii din domeniul sănătății care consideră că lipsa de prevenire este o cauză, deși îmbunătățirea testelor și a tratamentului bolii sunt preocupări majore. „Tendința tot mai mare a noilor diagnostice HIV a continuat pentru regiune, în general, în ciuda scăderii ratelor de noi diagnostice în UE /SEE", se arată în rezumatul publicat pe site-ul ECPCD.
Luarea de măsuri pentru stoparea epidemiei este urgentă, scriu autorii raportului.
„Raportul solicită acțiuni urgente pentru țările și zonele vizate (în special în partea estică) de a-și reînnoi angajamentul politic și de a intensifica eforturile pentru punerea în aplicare a planului de acțiune pentru dezvoltarea sectorului sănătății în ceea ce privește virusul HIV, în regiune", se arată în document.
În consecință, raportul subliniază faptul că noile infecții ar trebui să scadă cu 78% până în 2020, pentru a îndeplini obiectivele specifice ale OMS și ale Programului Națiunilor Unite privind HIV/SIDA.
„Suntem cu mult în urmă în atingerea acestor obiective, în special în Europa de Est și Asia Centrală", a afirmat Dara.
Din 2007, Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC) și OMS au raportat date privind HIV și SIDA. În Statele Unite, Centrele pentru Controlul Bolilor (CDC) își desfășoară propriul studiu anual, așa-numitele „rapoarte de supraveghere" care diseminează datele despre HIV și SIDA.
Printre tipurile de date pe care CDC le colectează se adaugă numărul și rata populației de diagnostice HIV, numărul de persoane care trăiesc cu HIV și numărul de persoane care beneficiază de asistență medicală HIV. CDC notează că „toate datele ce pot duce la identificarea persoanei sunt eliminate".
Citește și GRAV. Pacienții cu HIV din România rămân fără tratament