Potrivit unui comunicat de presă al SJU, citat de Agerpres, de la apariţia primelor cazuri de COVID-19 în România, SJU Suceava „a făcut toate eforturile şi a luat toate măsurile care au fost posibile pentru pregătirea unităţii medicale faţă de cazurile de infectare cu noul coronavirus”, respectiv intervenţii de ordin investiţional în secţiile de Boli Infecţioase şi Pneumologie, pregătirea spaţiului pentru linia de analiză a probelor, achiziţia echipamentelor şi a materialelor necesare secţiilor pentru a fi protejate în faţa virusului, în condiţiile de dificultăţi majore create de furnizorii care se aprovizionau din China.
De asemenea, toate echipamentele care au putut fi achiziţionate în noile condiţii de pe piaţă au fost cumpărate; în punctele sensibile din spital, precum UPU, Boli Infecţioase, Pneumologie şi ATI numărul dezinfecţiilor a crescut la 3-4/zi; personalul a fost instruit şi strictul necesar a fost asigurat.
În secţia Boli Infecţioase au fost asigurate permanent combinezoane de protecţie pentru personalul de intervenţie la cazurile suspecte şi confirmate cu COVID-19.
„Din păcate, ne-am confruntat atât cu cazuri nedeclarate în privinţa istoricului de călătorie sau a contactelor cu persoane venite din zone de risc, cât şi cu o criză mondială în ceea ce priveşte echipamentele de protecţie, situaţie care nu este specifică Spitalului Judeţean Suceava, ci tuturor spitalelor din lume, la această oră. Nu a fost neglijenţă din partea noastră, am făcut tot ce am putut şi am achiziţionat toate materialele de protecţie pe care le-am găsit pe piaţă. Unii dintre furnizori nu au mai răspuns, alţii au reziliat contractele, deoarece nu mai aveau de unde să se aprovizioneze. Am căutat permanent soluţii, în condiţii de resurse limitate. Este un război global cu noul coronavirus şi în această luptă efortul trebuie să fie comun. Nici cetăţeanul, nici spitalul nu poate să lupte singur. Vom reuşi doar împreună”, se arată în comunicatul SJU Suceava.