SUCEAVA Veteran al misiunii de menţinere a păcii în Kosovo, răpus de Covid-19

DE Elena Andrei | 02.01.2021 - 16:48
sursă svnews.ro
sursă svnews.ro

Un fost jandarm din Suceava, care a participat la o misiune de menţinere a păcii în Kosovo, a murit de Covid-19. Avea doar 42 de ani și nu prezenta comorbidități.

SHARE

Neculai Prostire a fost confirmat cu Covid-19 la 19 decembrie, iar după câteva zile a fost internat a ATI, cu saturţia extrem de mică de oxigen. Nu a putut fi salvat.

„Anul 2021 a început cu o veste foarte tristă. În prima zi a anului, un fost jandarm din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Suceava a încetat din viaţă, la vârsta de doar 42 de ani, fiind răpus de COVID-19. Neculai Prostire a fost confirmat cu virusul SARS-CoV-2, iar după câteva zile, pe data de 19 decembrie, a fost internat la Spitalul Judeţean Suceava, secţia ATI, cu saturaţia de oxigen foarte scăzută. Acesta nu prezenta alte comorbidităţi”, a transmis, sâmbătă, Jandarmeria Suceava.


Din anul 2004 până în anul 2012, bărbatul şi-a desfăşurat activitatea în domeniul ordinii şi siguranţei publice, debutând în cadrul Grupei de Supraveghere şi Intervenţie Fălticeni.

În perioada decembrie 2010- iunie 2011 a participat la misiunea internaţională de menţinere a păcii în provincia Kosovo.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te