SURSE Patronul firmei din Timișoara ar fi cumpărat substanțele la negru și le-ar fi utilizat excesiv

DE Alexandru Pop | 19.11.2019 - 12:07
Blocul tragediei din Timișoara/FOTO: tion.ro
Blocul tragediei din Timișoara/FOTO: tion.ro

Patronul firmei din Timișoara, care a realizat dezinsecția la blocurile unde s-au înregistrat trei decese, este cooperant cu procurorii și susține că a cumpărat substanțele la negru, fără documente, de la o firmă autorizată, au declarat pentru G4 Media surse judiciare.

SHARE

Potrivit acestora, s-ar fi utilizat o cantitate mai mare de substanță în timpul deratizării blocurilor, neștiind care sunt efectele, potrivit G4 Media.

Și avocatul patronului a declarat pentru Digi24 că acesta a recunoscut acuzațiile în fața procurorului și că într-adevăr a procurat substanțele fără factură fiscală. Acesta a mai spus că firma avea un singur angajat care a manipulat substanțele fără să cunoască efectul acestora.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş a anunţat, marţi, că patronul firmei care a efectuat deratizarea în blocul de pe strada Mioriţei din municipiul reşedinţă este cercetat şi pentru trafic de produse sau substanţe toxice după ce procurorii au stabilit că acesta a folosit un insecticid care are în compoziţie fosfură de aluminiu.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te