Pe durata lucrărilor s-au înregistrat căderi masive de pietre de pe versanţi.
”Lucrările de defrişare care au început astăzi au avut ca scop inclusiv asigurarea unor trasee la parcelele de pădure de pe zonele înalte ale versantului. Până în acest moment au fost deja tăiaţi peste 800 de arbori din cei aproximativ 20.000 de pe acest sector”, a transmis, luni, CNAIR.
Sursa citată a precizat că, în timpul operaţiunilor au căzut pe carosabil cantităţi semnificative de pietre şi masă lemnoasă.
Sute de arbori au fost defrișați pentru construirea Autostrăzii Sibiu – Piteşti doar într-o zi
Citește și: 1,4 lei despăgubire pentru proprietarii care au avut terenuri pe autostrada A7. Li s-a luat terenul
”Acestea au fost îndepărtate pentru punerea în siguranţă a drumului, astfel încât utilajele şi autovehiculele să poată circula în perioadele temporare de timp stabilite pe timpul zilei (orele 7.30 - 8.00 şi orele 16.30 - 17.00).
Înainte de deschiderea circulaţiei pe timpul nopţii (orele 20.00 - 06.00), antreprenorul va lua măsuri de asigurare a zonelor defrişate şi de punere în siguranţă a drumului”, a mai transmis compania.
Citește și: VIDEO A mai crescut ritmul lucrărilor pe „ciotul 1” al Autostrăzii Moldovei. Gata în 2024?
Circulaţia pe DN 7, Valea Oltului, este închisă în intervalul 06.00 – 20.00, începână de luni dimineaţă. Autorităţile anunţă că lucrările vor dura o lună.