TAROM va despăgubi pasagerii pentru zborurile anulate de luni, iar compensaţiile sunt cuprinse între 250 şi 600 de euro, conform unui anunț al reprezentanţilor Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).
Citește și: Piloții de la TAROM vor primi 1500 Є în plus și majorarea diurnei la 240 Є/zi. Greva a încetat
Reprezentanţii ANPC au menţionat că potrivit Regulamentului european 261/2004, compensaţiile la care consumatorii au dreptul, în urma anulării zborurilor sunt: 250 de euro pentru toate zborurile de 1 500 kilometri sau mai puţin; 400 de euro pentru toate zborurile intracomunitare de peste 1 500 kilometri şi pentru toate zborurile cuprinse între 1 500 şi 3 500 kilometri; 600 de euro pentru toate zborurile care nu intră sub incidenţa cazurilor de mai sus.
Citește și: TAROM reia zborurile, conform programărilor. Compania a ajuns la un acord cu piloții
„În contextul incidentelor legale de anularea unui număr important de zboruri operate de compania TAROM, pe data de 8.07.2024, conducerea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a invitat, la sediul său, pe 9.07.2024, reprezentanţii acestei companii, pentru a discuta modalităţile concrete prin care pasagerii afectaţi de aceste anulări vor fi despăgubiţi. Din discuţie a reieşit că, în urma evenimentelor de pe 8.07.2024, TAROM va despăgubi toţi pasagerii care au achiziţionat bilete direct de la companie şi care depun cerere de rambursare a compensaţiilor, conform legii”, au anunţat reprezentanţii ANPC, conform News.ro.
Pentru soluţionarea situaţiei create, ANPC vine cu mai multe recomandări pentru consumatori. Astfel, pasagerii trebuie să păstreze şi să pună la dispoziţie bonurile/facturile prin care au achiziţionat cazare, transport, obiecte de minimă necesitate, în perioada în care zborul a fost anulat şi până la rerutare.
Citește și: Trei curse Tarom au fost anulate din nou în această dimineață. Piloții vor salarii mai mari
De asemenea, pentru a primi compensaţii, în urma anulării curselor din data de 8.07.2024, consumatorii care au achiziţionat bilete direct de la TAROM, trebuie să se adreseze companiei printr-un e-mail, în care să prezinte biletul de avion care să demonstreze că era pasager al cursei anulate, dispoziţie bonurile/facturile prin care au achiziţionat cazare, transport, obiecte de minimă necesitate, în perioada în care zborul a fost anulat, până la rerutare, precum şi numărul contului în care să i se poată plăti compensaţia financiară.
Totodată, pasagerii care au achiziţionat bilete prin intermediul altor companii, trebuie să se adreseze acestora, prin e-mail, iar în cazul în care nu li se oferă o soluţionare, pot depune o reclamaţie pe site-ul ANPC, www.anpc.ro, pentru companiile din România sau pe site-ul Centrului European al Consumatorilor, pe site-ul www.eccromania.ro, penru firmele care au sediul în Uniunea Europeană, ale căror servicii sunt gratuite pentru consumatori.
ANPC aminteşte că în cazul reclamaţiilor depuse la companii private cu privire la cererea de compensaţii, aceste servicii sunt contra cost.
„Vă reamintim că, în urma discuţiilor purtate cu compania TAROM, în luna mai 2024, reprezentanţii acesteia au informat ANPC asupra măsurilor pe care le-au luat pentru a preîntâmpina problemele care pot apărea în sezonul estival 2024, şi anume: în cazul anulării unui zbor, al întârzierii acestuia cu mai mult de 3 ore la sosire, precum şi în situaţia de overbooking, pasagerii au posibilitatea de a primi compensaţia financiară sub formă de voucher electronic care poate fi utilizat pentru achiziţionarea de bilete TAROM, în termen de un an de la data emiterii. Valoarea acestora este de 350 de euro pentru o compensaţie de 250 de euro, de 500 de euro pentru compensaţie de 400 de euro şi de 750 de euro pentru compensaţie de 600 euro”, au mai transmis comisarii ANPC
Ei au adăugat că pasagerii sunt informaţi de drepturile acestora pe site-ul companiei TAROM la secţiunea „Drepturile pasagerilor” sau pe adresa lor de e-mail şi că nu există un număr de telefon valabil, de tip call-center, pus la dispoziţia pasagerilor.
TAROM anunţă marţi dimineaţă că a ajuns la un acord cu reprezentanţii personalului navigant pentru derularea operaţiunilor în regim normal, după ce luni, zeci de curse au fost anulate din cauza ”indisponibilităţii temporare a membrilor echipajului”.