Tatăl copilului care a murit după botez: „Copilul a inhalat 110 ml lichid. L-a bușit sângele pe nas”

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 01.02.2021 - 17:43
Sursa imagine: Getty Images
Sursa imagine: Getty Images

Tatăl copilului în vârstă de o lună și jumătate, care a murit după slujba de botez, a declarat, pentru presa locală, că bebelușul plângea înainte de scufundarea în apă și că preotul l-a scufundat de trei ori. După ce l-a scos, băiatului a început să îi curgă sânge din nas.

SHARE

„L-am dus la biserică pentru încreștinare, ce pot să vă spun e că băiatul plângea, dar preotul l-a scufundat de trei ori în apă, iar el a inhalat apă. Părintele l-a scos, l-a șters, de la doctori am aflat că a inhalat 110 ml apă. Pe copil l-a bușit sângele pe nas, l-am pus cu fața în jos, să scoată apa, nu și-a revenit, bătăile inimii erau, dar avea un puls foarte scăzut... Dacă vezi copilul cu gura căscată și că plânge nu îl scufunzi de tot în apă, nu?”, a declarat tatăl copilului, pentru publicația Monitorul de Suceava

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Suceava, medicul Dan Teodorovici, a declarat că bebelușul a fost adus la spital în stop cardio-respirator și că aspirase lichid în plămâni. Copilul a murit luni dimineață, la ora 06.00. Medicul a mai spus și că medicii legiști vor stabili exact cauza decesului. 

Citește și: BOR cere urgentarea anchetei în cazul bebelușului care a murit în urma botezului

Preotul care a botezat copilul, Alexandru Mazarache, nu a vrut să facă declarații, însă protopopul Doru Budeanu, de la Protopopiatul Sucevei, a confirmat că bebelușul a fost scufundat complet în apă, arătând că „botezul se face prin întreita cufundare, după rânduielile Bisericii”.

Protopopul a sugerat că bebelușul ar fi putut să se înece și cu lapte, medicii vorbind doar despre un lichid inhalat. Acesta a mai declarat și că preotul care a oficiat slujba este hirotonit din 2007 și că avea experiență, mai scrie Monitorul de Suceava. 

„Părintele mi-a spus că copilul a plâns, și înainte de botez, inclusiv după ce l-a scos din cristelniță, avea semne vitale.....Singura problemă de care știa părintele este că era născut prematur”, a declarat protopopul Budeanu, care a mai precizat și că temperatura din biserică era potrivită. 

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă. 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te