Celebrul artist a mai avut un frate vitreg, din partea tatălui, pe nume Alexandru Silviu, a cărui viață s-a curmat fulgerător. Cei doi erau apropiați, deși diferența de vârstă era de 8 ani. Însă, în anul 2001, Alexandru a murit pe un pat de spital după un grav accident rutier.
Alexandru a murit la 25 de ani, într-un accident produs de cel mai bun prieten
În anul 2001, Ștefan Bănică și-a văzut fratele vitreg pentru ultima dată, asta pentru că Alexandru Bănică a murit la vârsta de 25 de ani, într-un accident rutier îngrozitor, provocat chiar de cel mai bun prieten al lui.
Tragedia s-a produs pe Strada Matei Voievod, în sectorul 3 al Bucureștiului, după ce prietenul lui Alexandru a pierdut controlul mașinii din cauza vitezei excesive. A intrat în plin într-un stâlp din beton, de susținere a firelor electrice, moment în care Alexandru Bănică a ajuns în stare gravă la spital. Toți s-au rugat pentru el, însă după câteva zile de stat în spital, acesta a decedat.
Citește și: 11 ani de la moartea lui Emil Hossu. Se stinge, la repetiții, în brațele soției alături de care juca
Tragedia s-a întâmplat chiar în fața Facultății de Teatru, iar Alexandra Velniciuc a fost martoră la tot ceea ce s-a întâmplat, abia la ceva timp aflând cine era, de fapt, în mașină și că bunul ei prieten a murit.
”Eu am copilărit cu Alexandru, cu fratele lui Ștefan Bănică Jr. Am avut o copilărie frumoasă, la Cumpătu ne întâlneam. Și întâmplarea a făcut ca Alexandru să plece din lumea asta în fața Facultății de Teatru!
Eu eram în sala de curs. S-a auzit o bubuitură cumplită, am ieșit și am văzut un accident, nu știam cine, ce și cum… Aia a fost”, spunea Alexandra Velniciuc, pentru Libertatea.
Tatăl lui Bănică Junior moare pe scenă. I s-a oprit inima
Necazurile se ținuseră lanț de Bănică Junior, iar înainte de a-și pierde fratele, și-a pierdut tatăl, care murise de inimă.
Ștefan Bănică senior a plecat mult prea devreme din această lume, la vârsta de numai 61 de ani. Inima lui avea să se oprească de mai multe ori și ca urmare a efortului intens depus pe scenă și pentru publicul pe care îl iubea.
„În ’83 jucam în două teatre: Bulandra şi GiuIeşti, duceam în spinare 12 spectacole pe săptămână… şi ce spectacole, cu tone de text! Pe 18 ianuarie, jucam „Escu”, în sală erau 3-4 grade, publicul cu paltoane şi căciuli pe cap. Nu m-a durut, atât, am transpirat şi mi s-a făcut rău.
Am ajuns la doctorul Pompiliu Popescu. Zice: „Ce-ai făcut, Fane?” Ce-am făcut? „Ai făcut un infarct!“ În ’90 terminasem filmul lui Pintilie „De ce bat clopotele Mitică?“ Pe 7 iunie, vine o mașină să mă ducă la post-sincron în Buftea, atunci l-am făcut pe-al doilea… În august ’91, eram la Covasna, mă sună fiu-meu Alexandru: „Tată, nu vor să mă lase să dau treapta la „Tonitza”. Am făcut de trei ori drumul ca să-l conving pe un inspector să-l lase, atunci l-am făcut pe-al treilea…”
„Problemele lui de sănătate au fost tributul pe care l-a plătit pentru eforturile pe care le făcea, pentru credinţa pe care a avut-o în profesie. Tata era un tip care iubea viața și asta se simțea cel mai tare la el. Era un bonviveur, dar știa să-și ascundă necazurile, atunci când apăreau. De multe ori, viața lui n-a fost tocmai roz.”, a declarat în urmă cu ceva timp Ștefan Bănică Jr. într-un interviu acordat pentru Formula AS.
Marele actor a murit la doar 61 de ani, la data de 27 mai 1995, la o vârstă la care ar mai fi avut multe de oferit cinematografiei și teatrului românesc.
Ștefan Bănică Senior a avut două căsnicii
Ștefan Bănică a fost însurat de două ori și a avut doi copii. Din păcate, unul dintre ei a murit. Întâi, s-a căsătorit cu jurnalista Sandra Vlad-Liteanu, care lucra la Agerpres.
Pe data de 18 octombrie 1967 femeia l-a adus pe lume pe Ștefan Bănică Junior, un artist atât de cunosc și apreciat în zilele noastre. Cei doi au avut o relație specială chiar dacă Ștefan Bănică senior va divorța destul de repede.
Ștefan Bănică Junior a fost crescut de mama sa, dar și de bunici. Bănică senior s-a recăsătorit, devenind din nou părinte, cea de-a doua soție dând naștere tot unui băiat, pe Alexandru Bănică.
„Tata era un tip care iubea viața și asta se simțea cel mai tare la el. Era un bonviveur, dar știa să-și ascundă necazurile, atunci când apăreau. De multe ori, viața lui n-a fost tocmai roz”, a declarat fiul său.
Ștefan Bănică avea să cunoască cea mai mare durere a unui părinte atunci când fiul său va muri în anul 2000 din cauza unui accident rutier. În doar câţiva ani, familia lui a fost decimată”, după ce a doua lui soție, fratele, dar și un fiu, au decedat.
Ștefan Bănică Junior și-a botezat fiul după numele fratelui său
Ștefan Bănică este destul de reținut când vine vorba despre viața lui privată, motiv pentru care nu sunt deloc dese momentele în care dezvăluie întâmplări din viața lui, fie ele bune sau mai puțin plăcute.
Totuși, după ce s-a aflat de tragedia care l-a marcat și modul în care fratele său a murit la doar 25 de ani, mulți au asociat numele fiului său cel mic, Alexandru, ca fiind un gest de iubire în memoria fratelui său cel vitreg care a murit în cumplitul accident.
Citește și: Ne-au făcut să râdem, dar cei patru „milițienii” din Brigada Diverse au avut un destin tragic
Sunt fericit pentru că a venit pe lume fiul meu cel mai mic, haios și sănătos, Alexandru Bănică. Eu și soția mea vă mulțumim tuturor celor care ați fost alături de noi în această perioadă, pentru faptul că ne-ați respectat intimitatea și pentru toate mesajele frumoase', a transmis artistul în 2019, după nașterea fiului cel mic.