În dimineața zilei de 29 ianuarie, un incendiu a izbucnit în pavilionul V al Institutului Național „Matei Balș” din Capitală, unde erau tratați pacienți COVID care aveau nevoie de oxigen. Până în prezent, 20 de persoane au murit în urma acestui incendiu.
La începutul acestei săptămâni, Ministerul Sănătății a anunțat că a demis-o pe Maria Nițescu de la conducerea INBI „Matei Balș”, pentru „multiplele disfuncţionalităţi în gestionarea situaţiei pacienţilor internaţi în Pavilionul V care au fost transferaţi în urma incendiului din 29 ianuarie”.
Medicul Maria Nițescu a preluat conducerea spitalului în decembrie 2020, după ce Adrian Streinu-Cercel a demisionat, ca să-și preia fotoliul de senator PSD.
Citește și: Deși a primit peste 68 de milioane de euro în ultimii zece ani, „Matei Balș” nu a fost consolidat
În ziua producerii tragediei, Newsweek România a întrebat Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dealul Spirii” București-Ilfov câte controale au fost făcute la Institutul „Matei Balș” din Capitală în ultimii cinci ani, datele în care au fost efectuate aceste controale, rezultatele controalelor, dacă au fost date amenzi și în ce cuantum.
Tragedia de la Balș: 29 de amenzi în 5 ani. „Restul datelor solicitate, la dispoziția organelor de cercetare”
ISUBIF a răspuns solicitării Newsweek România o lună mai târziu, precizând că au fost făcute cinci controale între 2015 și 2020, unul în fiecare an, cu excepția anului 2017, și de fiecare dată au fost date amenzi – 29 în total, fiind „constatate încălcări ale normelor de apărare împotriva incendiilor, fiind sancționate după cum urmează:
În data de 10.02.2015: 4 sancțiuni contravenționale
În data de 10.02.2016: 7 sancțiuni contravenționale
În data de 11.01.2018: 5 sancțiuni contravenționale
În data de 27.03.2019: 7 sancțiuni contravenționale
În data de 18.11.2020: 6 sancțiuni contravenționale”.
ISUBIF nu ne-a comunicat absolut nici o informație despre neregulile găsite ori cuantumul amenzilor, transmițându-ne: „Celelalte date solicitate, precum și altele, sunt la dispoziția organelor de cercetare, pentru ancheta penală aflată în desfășurare”.
Lista neregulilor descoperite la „Matei Balș” în controlul din 2020
Newsweek România a dezvăluit, în exclusivitate, că, în urma controlului efectuat în noiembrie 2020, ISUBIF a descoperit numeroase nereguli la „Matei Balș”. Astfel, spitalul nu avea autorizație de securitate la incendiu pentru lucrările de extindere la un alt pavilion, că unele semnale de detectare, semnalare și alarmare în caz de incendiu nu funcționează la parametrii la care au fost proiectate și realizate, lipseau documente.
Și Inspecția de Stat pentru Controlul Cazanelor Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat a concluzionat că trebuie reamenajat „spațiul destinate depozitării buteliilor de oxigen în conformitate cu prevederile prescripției tehnice”.
Deși a constatat aceste nereguli, ISU nu a dat termene pentru implementarea măsurilor.
Citește mai multe despre acest raport aici: EXCLUSIV Raportul de control la Balș din 2020: fără proceduri la lucrul cu oxigen, risc de incendiu
Streinu-Cercel a încasat peste 13.400 de lei/lună de la „Balș”
Institutul „Matei Balș” a fost condus de medicul Adrian Streinu-Cercel încă din 1990, conform unei biografii depuse de acesta când a candidat la funcția de vicepreședinte al Academiei de Științe Medicale.
În octombrie 2020, Newsweek România arăta că 2,1 milioane de lei în doi ani - aceasta este suma pe care fundația controlată de mogulul de la "Matei Balș", Adrian Streinu-Cercel, a cheltuit-o cash timp de doi ani. Banii au provenit de la companiile de big pharma, care au sponsorizat foarte generos fundația candidatului PSD.
Citește și: Cum a scos Streinu-Cercel 100.000 de lei lunar cash de la marii producători de medicamente
În calitate de manager al Institutului „Matei Balș”, Streinu-Cercel a câștigat, anul trecut, 161.270 de lei, adică peste 13.400 de lei/lună, iar ca profesor la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” a mai luat 167.408 lei, adică 13.950 de lei/lună.
Actualul senator PSD mai declara, în ultima declarație de avere depusă, și 100.844 de lei obținuți din contracte privind „activități medicale și proprietate intelectuală, București”.
Newsweek România a mai arătat și că, potrivit unui alt raport, Ministerul Sănătății ar trebui să aloce 1,5 miliarde lei pentru investiții în secțiile de Anestezie și Terapie Intensivă din întreaga țară pentru a nu pune în pericol viețile pacienților tratați în spitale.
Citește și: EXCLUSIV Secțiile ATI au nevoie de investiții de 1,5 miliarde lei de la Ministerul Sănătății
EXCLUSIV Fostul ministru PSD Sorina Pintea știa de uriașele nereguli din spitale privind incendiile