Cea de-a cincea victimă care a murit era o pacientă de 88 de ani, internată în același salon cu Ștefan Lungu, bolnavul care a provocat tragedia. Ea fusese internată la Spitalul Floreasca, a precizat Sorina Pintea.
După demisia managerului spitalului, conducerea va fi asigurată, interimar, de către directorul financiar.
Citește și: Cine este ex-șefa Spitalului de Neuropsihiatrie Săpoca. Legăturile sale cu PSD
Ministrul Sănătăţii a mai anunţat că vor fi făcute controale şi la secţiile externe ale Spitalului Săpoca, cele de la Ojasca şi de la Nifon.
„Membrii Consiliului de Administrație de la Săpoca fac figurație”, a acuzat Pintea.
Sorina Pintea a spus că se vor depune plângeri penale privind neglijenţa în serviciu, pe numele celor care erau de serviciu în acea noapte: „Avem suspiciuni privind neglijenţa în serviciu, avem datoria să facem plângeri penale, procurorii vor verifica".
Ministrul Sănătății a mai spus că, în ultimii doi ani, s-au înregistrat două rapoarte de agresiune asupra personalului Spitalului de Neuropsihiatrie Săpoca.
„În ultimii doi ani au fost depuse două rapoarte de agresiune. Sunt caiete de incidente pe secţii. Legislaţia spune că după fiecare incident de acest gen se face o prezentare a cazului, ni s-a spus că s-au luat măsuri, am cerut dovada, nu există. Pot crede că nu s-a făcut", a declarat ministrul Sănătăţii.
Citește și: Pe cine găsește Sorina Pintea vinovat pentru masacrul de la Săpoca
Anterior, patru pacienți au murit şi alți nouă au fost răniți, după ce un bărbat de 38 de ani, cu sevraj etilic, a atacat cu stativul de la perfuzii pacienţii din două saloane ale Spitalului de Neuropsihiatrie Săpoca, judeţul Buzău.
Pacientul, Ștefan Lungu, a fost internat din nou la același spital, în urma unei decizii luată duminică seară, de magistrații Tribunalului Buzău. El va fi ținut într-un salon închis și va fi păzit în permanență. Medicii trebuie să stabilească dacă a avut discernământ în momentul comiterii faptelor.
Procurorii au început urmărirea penală pentru omor calificat.
În curs de actualizare