Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ), minorul a fost dat dispărut duminică seara, după ce a fost într-un magazin din satul Mahmudia, dispariţia sa fiind semnalată la numărul unic de urgenţă 112.
Tragedie pe Dunăre. Trupul unui minor a fost găsit la 30 de metri de locul unde a dispărut
"În urma sesizării, a fost constituită o echipă operativă cu lucrători ai Serviciului de Investigaţii Criminale, Secţia 1 Poliţie Rurală Tulcea şi Postul de Poliţie Mahmudia, care au efectuat activităţi de căutare, în vederea găsirii minorului, cu sprijinul salvatorilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU)", a anunţat IPJ.
Echipa de scafandri a ISU Tulcea şi ISU Brăila a identificat, luni, corpului minorului, în apele Dunării, la o distanţă de aproximativ 30 de metri în aval faţă de locul unde a fost văzut ultima dată.
Citește și: O mină rusească din războiul cu Ucraina a explodat la Costinești. E alertă totală pe litoral
Citește și: VIDEO Lanț uman pe litoral pentru salvarea unor turiști din apa mării. Se fac manevre de resuscitare
Potrivit sursei, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, potrivit Agerpres.