Tragedie la națională. Tatăl unui cunoscut fotbalist a fost găsit fără viață. Ce s-a întâmplat? Despre cine este vorba și cum și-a pierdut viața?
Tatăl unui cunoscut fotbalist a fost găsit mort
Tatăl lui Nicușor Bancu, fotbalistul de națională și căpitan al Universității Craiova, s-a sinucis sâmbătă. Bărbatul a fost găsit spânzurat în locuința sa din comuna Crâmpoaia.
Tatăl lui Nicușor Bancu (31 ani), fotbalistul de la Universitatea Craiova devenit internațional de bază al naționalei României, s-a sinucis sâmbătă. Bărbatul în vârstă de 61 de ani a fost găsit spânzurat în locuința sa din comuna Crâmpoia.
Moartea tatălui lui Nicușor Bancu a fost confirmată și de clubul Universitatea Craiova, într-un mesaj pe Facebook.
”Veste tristă astăzi. Tatăl lui Nicușor Bancu s-a stins din viață. Dumnezeu să-l odihnească în pace.
Suntem alături de căpitanul nostru în aceste momente grele pentru el”, a transmis clubul craiovean.
„La data de 3 august a.c., în jurul orei 09:00, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, de către un bărbat, din municipiul Craiova, județul Dolj, cu privire la faptul că tatăl său s-ar fi spânzurat la o locuință din comuna Crâmpoia, județul Olt.
La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 8 Perieți, care au stabilit faptul că aspectele sesizate se confirmă.
Citeşte şi: În sfârșit, un transfer important: Răzvan Marin merge la Ajax Amsterdam
Din primele verificări, polițiștii au stabilit identitatea persoanei, aceasta fiind un bărbat, în vârstă de 61 de ani, din comuna Crâmpoia.
Trupul bărbatului a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cu exactitate a cauzei decesului.
În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, fiind continuate cercetările”, transmite IPJ Olt.