Umbrărescu, constructorul A7 care a explodat, are oraș privat și vilă cât „Casa Poporului”

DE Mircea Neacșu | Actualizat: 21.09.2023 - 13:59
Umbrărescu, constructorul A7 care a explodat, are oraș privat și vilă cât „Casa Poporului” - Foto: ziaruldevrancea.ro
Umbrărescu, constructorul A7 care a explodat, are oraș privat și vilă cât „Casa Poporului” - Foto: ziaruldevrancea.ro
Umbrărescu, constructorul A7 care a explodat, are oraș privat și vilă cât „Casa Poporului” - Foto: mapio.ro
Umbrărescu, constructorul A7 care a explodat, are oraș privat și vilă cât „Casa Poporului” - Foto: mapio.ro
Umbrărescu, pasionat de mașini zburătoare. Avion de 35 milioane $ și două elicoptere, încă din 2012 - Foto: bzi.ro
Umbrărescu, pasionat de mașini zburătoare. Avion de 35 milioane $ și două elicoptere, încă din 2012 - Foto: bzi.ro
Umbrărescu, pasionat de mașini zburătoare. Avion de 35 milioane $ și două elicoptere, încă din 2012 - Foto: greekairtaxinetwork.com - Imagine cu rol ilustrativ
Umbrărescu, pasionat de mașini zburătoare. Avion de 35 milioane $ și două elicoptere, încă din 2012 - Foto: greekairtaxinetwork.com - Imagine cu rol ilustrativ

Dorinel Umbrărescu, „Regele asfaltului” care execută peste 400 km de autostradă în România, inclusiv Autostrada Moldovei unde, noaptea trecută, a explodat o magistrală de gaze, și-a ridicat încă din 2007 un adevărat oraș privat și o vilă cât „Casa Poporului” între Adjud și Bacău.

SHARE

Dorinel Umbrărescu a ajuns „Rege al asfaltului” încă din anii 2000, alături de Costel Cășuneanu și Nelu Iordache. Dar este singurul care a „supraviețuit” pe „tron” până în ziua de astăzi.

În 2007, de exemplu, Dorinel Umbrărescu și-a ridicat un adevărat oraș privat și o vilă cât „Casa Poporului” pe Drumul European 85, între Adjud și Bacău, pe un domeniu cu o suprafață uriașă, de 300 de hectare, în mijlocul câmpului.

Iar în 2009, a fost salvat de la faliment de Compania Națională de Administrare a Drumurilor Naționale (CNAIR, azi), după cum menționează presa vremii.

Citește și: Umbrărescu, care construia Autostrada 7, a „șantajat” CNAIR. Profitul, crescut de 1.300 ori în 5 ani

Umbrărescu are oraș privat și vilă cât „Casa Poporului”

La ora actuală, Dorinel Umbrărescu este cel mai puternic constructor român al momentului și unul dintre cei mai bogați români, cu o avere estimată la 290-310 milioane de euro în 2022. Firmele sale construiesc peste 400 de kilometri de autostradă și drum expres în întreaga țară și au depășit o cifră de afaceri de un miliard de euro. 

Cele trei mari firme deținute de antreprenorul Dorinel Umbrărescu, Spedition UMB, SA&PE Construct și Tehnostrade, au cumulat anul trecut afaceri de 5,43 miliarde lei (1,1 miliarde de euro), în creștere cu circa 50% față de 2021.

Citește și: Umbrărescu, „regele asfaltului” ce închide 36% din șantierele de autostrăzi: 6 milioane € profit

Dorinel Umbrărescu avea, însă, milioane de euro încă din anii 2000, deși până în 1990 a lucrat în cadrul Întreprinderii Agricole de Stat din localitatea Podu Turcului, județul Bacău, și a continuat în cadrul autobazei Întreprinderii Regionale de Transporturi Auto din aceeași localitate. La început, a avut succes cu firma de transporturi, apoi a intrat în domeniul construcțiilor de drumuri. 

În 2007, Dorinel Umbrărescu și-a ridicat un adevărat oraș privat și o vilă cât „Casa Poporului” pe Drumul European 85, între Adjud și Bacău, pe un domeniu cu o suprafață uriașă, de 300 de hectare, în mijlocul câmpului.

La nici trei kilometri de orasul Adjud, judetul Vrancea, înspre Bacău, miliardarul Dorinel Umbrarescu a ridicat din nimic, în câmp, un adevarat oraș. În jurul vilei-palat, Umbrarescu a construit un cartier de vile, o piscină acoperită cu o cupolă din sticla, două benzinării, restaurante, magazine și sedii de firma care poarta sigla companiei afaceristului, respectiv UMB.

De partea cealalta a Drumului European 85, care practic întretaie proprietatea miliardarului, există un imens parc auto pentru zeci de mașini de mare tonaj, dar și o balastieră, potrivit cancan.ro.

„Am ridicat 10 case pentru directorii mei si un bloc cu garsoniere și apartamente pentru ceilalti angajați, ingineri, laboranți sau contabili’, a explicat Umbrarescu, scrie liberatea.ro.

Fiecare casă e construită pe un teren de 600 de metri pătrați, iar orașul lui Umbrărescu dispune de toate facilitățile.

„Am adus în zonă toate utilitățile pe cheltuiala noastră. In spatele caselor exista o viitoare padure, o livadă și locuri de joacă pentru copii.

Am construit și un ștrand cu nisip și un teren de fotbal. Pentru ca nu vrem să mai facem piața, am rezervat o bucată de teren culturilor agricole și unei ferme de animale de unde fiecare familie se va alimenta”, a declarat Cornel Bunghiuz, administratorul domeniului în 2007.

Citește și: Statul paralel din mintea lui Cuc și dosarele penale ale regilor asfaltului din România

Umbrărescu, pasionat de mașini zburătoare. Avion de 35 milioane $ și două elicoptere, încă din 2012

„Regele asfaltului”, Dorinel Umbrărescu, este pasionat de mașini zburătoare. În 2012, de pildă, avea deja un elicopter și și-a mai cumpărat un avion de 35 de milioane de dolari și un al doilea elicopter de 6 milioane. 

Umbrarescu a facut o achiziție incredibila în 2012, un avion Bombardier Challenger, cu o capacitate de 15 persoane. Prețul, pe măsura: 35 de milioane de dolari americani.

Apoi, după ce și-a luat avionul de 35 de milioane de dolari, deși avea deja în ograda o „mașina de serviciu” cu elice – un elicopter Eurocopter 135 -, „Regele asfaltului” a ajuns la concluzia ca nu-și poate transporta partenerii de afaceri cu același aparat de zbor pe care-l foloseste atunci cand merge să inspecteze șantierele din țară.

Așa că Umbrarescu a scos din buzunar 6 milioane de euro pentru o „limuzina” a cerului: un elicopter Agusta Westland Special Versace Edition, realizat de cunoscutul producator Agusta Westland în colaborare cu renumita casă de modă Versace.

Aparatul, deținut în lume doar de marii magnati, are șase locuri și este personalizat, proprietarul avand posibilitatea de a alege modelul din interior, care este creat din piele de culoare alba și neagră, potrivit bzi.ro.

De asemenea, bzi.ro spune că, până în 2012, orașul lui Umbrărescu dintre Adjud și Bacău, a fost extins la 20 de vile pentru angajați. 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te