Un agent de la Rutieră a dus un contravenient până la bancomat cu mașina poliției ca să-și ia șpaga

DE Andrei Vasilescu | Actualizat: 22.06.2021 - 13:17
Foto: monitorulbt.ro
Foto: monitorulbt.ro

Agentul de la Serviciul Rutier Botoșani este cercetat alături de alți 15 colegi pentru luare de mită și abuz în serviciu. Polițistul putea să-i dea și avertisment contravenientului, dar a preferat să ia o șpagă, așa că l-a dus pe acesta cu mașina de serviciu până la un bancomat.

SHARE

Ancheta inițiată de procurorii anticorupție în cadrul Serviciului Rutier scoate la iveală aspecte de incredibile. Una dintre informațiile verificate acum de anchetatori este legată de un caz fără precedent. Potrivit unor surse apropiate anchetei, unul dintre șoferii opriți în trafic pentru o abatere rutieră nu ar fi avut niciun ban prin buzunar, ci doar cardul de debit, conform monitorulbt.ro

Citește și: Clanul turcilor Raim construia vile de lux pe Litoral. Aveau 3,5 milioane de euro din prostituție

Chiar dacă polițistul rutier putea să-i aplice un avertisment, el nu ar fi vrut să renunțe la șpagă, și atunci a vrut să se asigure că-și primește banii. Astfel, contravenientul ar fi fost urcat în mașina de poliție și dus la un bancomat din municipiul Botoșani, de unde a fost extrasă suma aferentă.

Citește și: Ministrul Novak și-a delegat atribuțiile secretarului general adj. care a fost transferat de la MTS

Anchetatorii au solicitat imaginile surprinse de camera de supraveghere de la bancomatul cu pricina, pentru a vedea dacă polițistul apare în filmare.

Citește și: Doi români cu nouă copii au ocupat ilegal o casă din Franța. Proprietara stă pe unde apucă de 2 ani

În plus, s-au solicitat și informațiile cu privire la suma retrasă, pentru a vedea dacă aceasta coincide cu șpaga oferită de șofer pentru a scăpa de sancțiune.

Citește și: VIDEO Interlopul Rechinu, transferat la închisoarea de maximă siguranță din care a evadat El Chapo

Dacă nu era bancomat în drum, mergea și niște lapte sau branză

Alţi poliţişti de la rutieră nu au fost atât de pretenţioşi. S-au mulţumit şi cu produse lactate pe post de şpagă. Mai precis, pe drumul Vlădeni-Leorda, din judeţul Botoşani, un şofer a fost prins cu o abatere rutieră pentru care risca să-şi piardă permisul de conducere. Pentru a scăpa basma curată le-a dat poliţiştilor câte un pachet cu lactate, în valoare de 50-60 de lei.
 

Banda celor 16 polițiști de la Rutieră

„În perioada iunie – noiembrie 2020, cei 16 inculpați, polițişti în cadrul I.P.J. Botoșani – Serviciul Rutier, inclusiv ofițerul de poliție, în legătură cu neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu privind constatarea și sancționarea contravențiilor la regimul circulației, ar fi primit sume de bani cuprinse între 100 lei și 100 euro de la mai mulți conducători auto opriți în trafic pentru depășirea limitei de viteză sau alte abateri de la regimul rutier”, se preciza într-un comunicat al DNA.

Prin urmare, față de agenți cercetările se derulează sub aspectul comiterii infracțiunilor de luare de mită și de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

Comisarul Eduard Iacob a falsificat procese verbale

În schimb, în cazul ofițerului, acuzațiile sunt mai grave și, pe lângă luare de mită, abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul, un folos necuvenit, mai apar și alte fapte respectiv fals intelectual, uz de fals în formă continuată şi favorizarea făptuitorului.

Asta pentru că, în perioada 31 martie 2019 – 9 iulie 2020, ofițerul ar fi falsificat toate documentele (procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, declarații de martori) care au stat la baza constituirii unui dosar penal ce avea ca obiect punerea în circulație sau conducere a unui autoturism neînmatriculat pe drumurile publice. Prin aceste demersuri, susțin procurorii DNA, „ofițerul ar fi urmărit îngreunarea tragerii la răspundere penală a unui șofer, cercetat în dosar pentru dare de mită, și emiterea unei soluții procedurale de netrimitere în judecată”.

Judecătorii au respins contestațiile

Doi dintre polițiștii anchetați de DNA în dosarul „Șpagă la Serviciul Rutier” au contestat în instanță ordonanța procurorilor anticorupție prin care au fost modificate obligațiile impuse pe perioada măsurii preventive a controlului judiciar. Este vorba de comisarul Eduard Iacob, cel care se afla într-o misiune internațională, și agentul Ciprian Rusu, care au formulat plângeri împotriva măsurilor la Tribunalul Botoșani.

Judecătorii au solicitat însă dosarul de urmărire penală de la anchetatori, au analizat probatoriul, iar în cursul zilei de vineri, 18 iunie a.c., au respins plângerile celor doi ca fiind nefondate. Eduard Iacob participa, din 7 aprilie a.c., la Misiunea de poliție a Uniunii Europene pentru teritoriile palestiniene (EUPOL COPPS), însă a fost nevoit să revină în țară, pentru a fi audiat în dosarul DNA, el fiind în imposibilitatea de a-și continua misiunea, din cauza restricțiilor impuse prin controlul judiciar, conform monitorulbt.ro .

 

 

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te