Magistraţii din cadrul Judecătoriei Iaşi l-au condamnat la finele săptămânii trecute pe Ştefan Boncu la 1 an de închisoare, cu suspendare, pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice.
Citește și: VIDEO Accident cu doi morți după ce un TIR din Bulgaria a lovit unul din Turcia la Mehadia
„Inculpatul Ştefan Andrei Boncu va presta, timp de 60 de zile lucrătoare, o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Municipiului Iaşi sau în cadrul Consiliului Local Iaşi – Direcţia de Asistenţă Comunitară”, au decis judecătorii, conform BZI.
Citește și: Cum a plătit interlopul Oiță un asasin ca să-i ucidă partenerul ce nu voia să investească în cocaină
Amenințări cu sabia în centrul orașului Iași
Ieșeanul Ștefan Andrei Boncu a intrat în vizorul oamenilor legii în urmă cu mai bine de un an. Atunci, individul a fost reținut pentru 24 de ore, după ce a fost filmat în timp ce își amenința rivalii din oraș, respectiv pe Constantin Vandam și Jean Brăileanu.
Oamenii legii s-au sesizat cu privire la Ștefan Boncu. El ar fi postat pe o rețea de socializare două clipuri, filmate în centrul Iașului. În ambele videoclipuri, individul și-ar fi amenințat rivalii din oraș. Jean Mărăraș și Constantin Vandam erau cei vizați de postările făcute pe rețeaua de socializare.
În una dintre filmări se poate vedea cum individul scoate o sabie dintr-o teacă din piele și o flutură în aer. Filmarea a fost făcută pe timp de noapte, chiar pe stradă, în Piața Unirii. Individul proferează injurii la adresa lui Vandam (Constantin Vandam) și a lui Jean „Brăileanu’” (Jean Mărăraș).
În cea de-a doua filmare, realizată probabil în aceeași noapte, individul este cu aceeași sabie în mână, dar în zona Sălii Polivalente.
„Vandam și Jean, p… pe voi, mi-ați dat întâlnire în față la Sala Sporturilor! Am venit aici, b… de zdrențe! Veniți, mă, să ne batem! Să vadă toată România și toată țara care e valoarea voastră! Vă faceți reclamă pe Facebook în lipsa noastră, când nu suntem noi!”, a strigat individul, fluturând aceeași sabie.
În urma acestor postări, oamenii legii s-au sesizat cu privire la comiterea unor infracțiuni. Ștefan Andrei Boncu (44 de ani) a fost dus la audieri de către polițiști. Conform informațiilor deținute, Ștefan Boncu este un apropiat al clanului Corduneanu. Anchetatorii au susținut că, în trecut, individul a mai avut probleme, atât cu privire la legislația rutieră, cât și cu diverse scandaluri.
Pe de altă parte, Jean Mărăraș și Constantin Vandam fac parte din clanul condus de Cosmos Tănase.