Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad au declarat marţi, pentru Agerpres, că atacul a avut loc luni, când agresorul, în vârstă de 55 de ani, a mers acasă la şeful său pentru a se răzbuna.
Citește și: O doctoriţă a fost condamnată cu suspendare, după ce a luat 272 de şpăgi, în medie 15 pe zi
A atacat-o pe soția șefului
A sărit gardul şi a găsit-o doar pe soţia şefului (59 de ani), pe care a înjunghiat-o de mai multe ori cu un cuţit în zona toracelui şi a lovit-o cu un topor în zona capului.
Potrivit procurorilor, un vecin a auzit ţipetele femeii şi a încercat să o ajute, dar agresorul a fugit.
Câteva ore mai târziu, luni seara, în timp ce era căutat de poliţişti şi procurori, agresorul a fost găsit mort pe calea ferată, lângă Gara Sântana.
Reprezentanţii Parchetului au afirmat că nu există suspiciuni cu privire la decesul agresorului, stabilindu-se că acesta s-a sinucis aruncându-se sub tren.
Femeia înjunghiată se află internată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, în stare gravă, la Terapie Intensivă.
Viceprimarul oraşului Sântana, Dinorel Musca, a declarat, pentru Agerpres, că agresorul avea probleme cu alcoolul în ultimele luni.
„Lucrase la o firmă de construcţii a Consiliului Local Sântana, era muncitor. În ultimele luni venea cu băutură la lucru tot timpul, iar şeful său l-a concediat de câteva zile", a spus viceprimarul.
Citește și: Robert Negoiţă a încheiat contracte cu firme unde sunt actanţi membri ai familiei sale
Cercetările continuă într-un dosar penal întocmit pentru tentativă de omor şi violare de domiciliu.