Român împușcat de un călugăr pe Muntele Athos, după ce l-ar fi „confundat cu o pisică”. Cazul incredibil a avut loc acum câteva zile, în Grecia, acolo unde bărbatul din Botoșani lucra ca muncitor necalificat.
Un călugăr de pe Athos a împușcat un român
Cetățeanul român, în vârstă de 51 de ani, se afla pe Muntele Athos de la începutul acestui an. El era apropiat de preotul care l-ar fi împușcat, spun rudele bărbatului. Acesta îl ajuta la treburile zilnice, fiind plătit cu 60 de euro pe zi.
Bărbatul a povestit că incidentul grav a avut loc după ce călugărul i-a dat de mâncare unei pisici. Animalul a venit la picioarele botoșăneanului, iar atunci călugărul a luat arma de vânătoare dorind să nimerească pisica.
Însă, preotul a împușcat ambele picioare ale românului. Nu se știe, însă, care este motivul pentru care călugărul ar fi vrut să țintească pisica. Cert este că românul a fost grav rănit, ajungând într-un spital din Halkidiki.
Preotul și-a convins victima să nu dezvăluie împrejurările în care s-a produs incidentul, spunându-i că va plăti operația și va avea grijă de el. Astfel, inițial, românul a spus că a fost rănit la o vânătoare de mistreți, precizând că glonțul ar fi ricoșat după ce preotul s-a împiedicat.
Între timp, preotul a dispărut, lăsându-l de izbeliște pe muncitorul din România. Aflându-se în această situație, bărbatul s-a văzut nevoit să spună întreg adevărul.
Se pare că bărbatul este în stare critică, riscând să își piardă un picior. Polițiștii din Grecia au deschis o anchetă, iar călugărul este căutat de oamenii legii. Familia cetățeanului român a solicitat ajutorul Consulatului din Salonic în acest caz, potrivit fanatik.ro.
Călugărul l-a sunat pe Becali
Gigi Becali spune că a fost sunat de călugărul care a împușcat din greșeală un muncitor român pe Muntele Athos. Omul de afaceri spune că i s-a cerut ajutorul, așa că a decis să trimită o ambulanță de urgență să preia muncitorul și să îl aducă în țară.
Ministerul Afacerilor Externe (MAE), prin intermediul Consulatului General la Salonic, precizează, la solicitările presei, că a fost notificat telefonic, pe 2 august 2023, cu privire la spitalizarea unui cetățean român în localitatea Polygiros, ca urmare a unui incident soldat cu rănirea prin împușcare a acestuia, și a întreprins demersuri pe lângă autoritățile locale pentru a obține informații suplimentare cu privire la identitatea și situația persoanei în cauză.
Potrivit informațiilor obținute de Consulatul General al României la Salonic, românul a fost supus unor intervenții medicale specifice într-o unitate medicală din zonă, iar o anchetă cu privire la circumstanțele producerii incidentului este în desfășurare.