Demnitarul a făcut o declarație halucinantă referitoare la victimele epidemiei de COVID-19 și a fost silit ulterior să-și dea demisia, la presiunile președintelui și premierului din Republica Moldova, Igor Dodon și Ion Chicu.
„Patologia cardiovasculară predomină, persoanele cu diabet zaharat sunt vulnerabile, de când spunem noi că obezitatea este factor de risc pentru maladiile netransmisibile şi pentru alte maladii.
În COVID, obezitatea a jucat un rol decisiv. Mai mult de 1/3 din persoanele care au decedat aveau diferit grad de obezitate. Din COVID trebuia să facem multe concluzii, inclusiv astea.
Nu vreau să fiu judecat şi să nu par cinic, dar în toată lumea COVID-ul a luat viaţa celor care şi aşa erau o povară pentru ei şi pentru cei din jur.
Oameni care se chinuiau, în stadii terminale de cancer, în stadii avansate de diabet zaharat, cu patologii cardiovasculare. Acest lucru s-a întâmplat şi în Italia, şi în Franţa, din nefericire, şi în Republica Moldova”, a declarat senin Nicolae Furtună, declanșând furtuna care l-a măturat din funcție.
El a explicat că 99% din decesele înregistrate (în Republica Moldova- n.red.) sunt persoane care au avut cel puţin o comorbitate, iar peste 70% din decese sunt persoane care au avut cel puţin două comorbităţi.
De asemenea, şeful ANSP spune că trebuie să ne învăţăm să trăim cu COVID, trebuie să ne învăţăm să ne spălăm cât mai des mâinile şi să purtăm măşti.