Şeful Inspectoratului judeţean de Jandarmi Suceava, locotenent colonel Marian Lungu, a declarat pentru Adevărul că sâmbătă, 7 iulie, în jurul orei 21.00, doi colegi de-ai săi patrulau cu maşina la ieşire din satul Holda, oraşul Broşteni, spre comuna Stulpicani.
La un moment dat şoferul a oprit autoturismul, iar colegul acestuia a coborât ca să patruleze pe jos. Imediat a fost atacat de un urs de talie mare.
„Colegii au oprit maşina în capătul satului, unul dintre ei a coborât din maşină şi imediat a fost atacat de un urs. Când a scos pistolul să tragă, să se apere, ursul l-a muşcat de umăr şi apoi l-a tras de picioare”, a relatat Marian Lungu.
Jandarmul atacat a scăpat cu viaţă din ghearele ursului pentru că colegul său a coborât din maşină şi a împuşcat animalul.
Salvatorul a descărcat două încărcătoare în direcţia ursului. Nu se ştie deocamdată, potrivit Adevărul, câte dintre cele 12 gloanţe au nimerit animalul. Jandarmul avea în dotare un pistol Carpaţi.
Bărbatul rănit a fost transportat la Spitalul judeţean Suceava, unde a fost operat la umăr şi a rămas internat, starea lui fiind stabilă.