Instanţa supremă a admis cererea DNA de redeschidere a urmăririi penale in rem şi numai cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice.
DNA a depus cererea pe data de 3 iulie şi are ca obiect "confirmare redeschidere urmărire penală ", potrivit Agerpres. Preşedintele Camerei Deputaţilor s-a referit chiar săptămâna trecută la acest dosar.
„Dar ce asta este vreo surpriză? Eu zic să mai caute prin arhivă că or mai fi dosare pe care nici ei nu mai ţin minte să le redeschidă. Nu tot ei mi-au dat neîncepere? Eu nici nu ştiam că sunt anchetat atunci. Am primit doar neînceperea după cinci ani de anchetă”, a afirmat Dragnea, la Parlament.
Dosarul vizează finanţarea din fonduri europene şi din bugetul Consiliului Judeţean Teleorman a unor contracte.
Procurorii spun că au apărut probe noi legate de infracțiunile care au fost cercetate la momentul respectiv, dar care nu au fost confirmate de primul procuror care s-a ocupat de investigarea activității companiei Tel Drum.
Dosarul îl vizează pe Liviu Dragnea, dar şi pe alte persoane: Mugur Bătăuş, Victor Piperea, Gheorghe Giui, Ion Mirancea, Victoriţa Păscuţu şi Marian Fişcuci. Dosarul vizează finanţarea din fonduri europene şi din bugetul Consiliului Judeţean Teleorman a unor contracte. Beneficiarul a fost firma Tel Drum.