Un nou episod de iarnă severă amenință să lovească mai multe regiuni din România, pe fondul unei furtuni care provoacă deja pagube în vestul Europei.
Un nou val de iarnă lovește România. Ger și ninsori în mare parte din țară, inclusiv în Capitală
Astăzi, joi, se așteaptă o încălzire semnificativă, cu temperaturi maxime între 4 și 15 grade Celsius, cu aproximativ 10 grade mai ridicate decât în mod obișnuit pentru această perioadă. În București, se prognozează o maximă de 11 grade Celsius.
Începând de vineri, temperaturile vor scădea, mai ales în nordul țării, unde maximele nu vor depăși 3-5 grade Celsius.
În sud și sud-est, valorile termice vor rămâne mai ridicate, cu posibile maxime de peste 11-12 grade Celsius, inclusiv în capitală, unde se așteaptă o maximă posibilă de 13 grade Celsius.
Citește și: Meteorologii au emis o avertizare de gheață neagră. Ce este acest fenomen extrem care lovește Europa
Sâmbătă, răcirea vremii se va extinde în întreaga țară, accentuându-se în sud și sud-est. Temperaturile vor scădea între -4 și 4,5 grade Celsius la nivelul maximelor, iar în depresiuni se vor înregistra temperaturi sub pragul de ger, ajungând până la -15 grade Celsius.
Odată cu răcirea, vor apărea precipitații, predominant sub formă de ninsoare, transformându-se inițial din ploaie în lapoviță și ninsoare vineri noaptea. La munte, ninsorile vor fi predominante, cu depunere de zăpadă consistentă și vânturi puternice la altitudini înalte.
Citește și: VIDEO Cozi uriașe de mașini electrice la stațiile de încărcare, din cauza frigului. Unele au „murit”
În București, vineri noaptea se așteaptă precipitații sub formă de ploaie, urmate de lapoviță și ninsoare.
Duminică, se prognozează ninsori predominante, iar în București temperatura maximă va atinge doar 1-2 grade Celsius, cu minime scăzute care vor persista și în începutul săptămânii viitoare, apropiindu-se de pragul de ger, spune directorul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu, potrivit Antena 3.