Potrivit procurorilor, substanțele și banii erau lăsați, la indicația polițistului de penitenciar, la benzinărie, în pungă, iar ulterior punga era luată de agent și dusă la deținut.
Ofițerii anticorupție din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Giurgiu au finalizat cercetările, iar procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu a dispus trimiterea în judecată, prin rechizitoriul emis la data de 04.03.2024, a unui agent de poliție penitenciară, din cadrul Penitenciarului Giurgiu, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, conform Antena3.
Un polițist a fost prins că cerea 500 lei unui deținut pentru a-i aduce substanțe dopante
Citește și: Corupție la vârful AUR: Vicepreședinte prins în flagrant, când primea șpagă 1.500 de lei
Din cercetările efectuate a rezultat că, în cursul anului 2023, fiind în executarea serviciului de supraveghere pe sectorul de deținere, agentul de poliție penitenciară a pretins suma de 500 de lei de la o persoană privată de libertate, în scopul de a-i introduce în Penitenciarul Giurgiu comprimate conținând substanțe dopante de mare risc.
Citește și: Profesoare universitare, condamnate pentru șpagă. ”Ce tâmpit să fii să spui că ai învățat”
La indicațiile acestuia, comprimatele și banii au fost lăsați de aparținătorii persoanei private de libertate la o benzinărie din municipiul Giurgiu, într-o pungă, pe care agentul de poliție penitenciară a luat-o în cursul aceleiași zile, după ieșirea din serviciu.