Căpitanul Cosmin Constantin Scorțea „și-a pierdut viața miercuri, 25 mai, în urma unui accident survenit pe timpul unui exerciţiu de paraşutare pe Aerodromul din Boboc”.
Accidentul a survenit în jurul orei 14.00, pe timpul executării manevrelor de aterizare. Ofițerului i-a fost acordat primul ajutor la fața locului, dar cu toate eforturile medicilor, a fost constatat decesul militarului.
Citește și
VIDEO Operațiune secretă a rușilor de scoatere a cadavrelor din crucișătorul Moskva scufundat
Șeful Comisiei SRI: Legea securităţii cibernetice trebuie urgentată
Pentru stabilirea circumstanțelor producerii accidentului a fost sesizat Parchetul Militar. De asemenea, conform procedurilor legale, șeful Statului Major al Forțelor Aeriene a ordonat constituirea unei comisii interne de investigare.
„Căpitanul Cosmin Constantin Scorțea, în vârstă de 38 de ani, era angajat în Ministerul Apărării Naționale din anul 2007, avea la activ 67 de salturi, fiind atestat pe tipul de parașută BG-7M. Era căsătorit și avea un copil.
Joi, 26 mai, la ora 8.30, vor fi organizate în unitățile militare din țară ceremonii de comemorare a ofițerului.
Conducerea Ministerului Apărării Naţionale este alături de familia îndoliată și transmite, în numele întregului personal, sincere condoleanţe familiei militarului căzut”, arată MApN.