Un polițist a fost arestat și este trimis în judecată pentru corupție. A vrut să ajute un șofer care încălcase grav legea. Acesta l-a denunțat după ce i-a dat o parte din bani.
Omul legii reușise să falsifice un document important.
Un polițist a cerut 3.000 lei șpagă de la un șofer. Ce trebuia să facă pentru acești bani?
Infracțiunea a fost comisă în urmă cu aproape un an.
”Ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Argeș au efectuat activități de cercetare într-un dosar penal în care procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș a finalizat urmărirea penală și a întocmit rechizitoriul prin care a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest
preventiv, a unui agent de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș – Poliția Municipiului Câmpulung – Biroul Investigații Criminale, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență și fals material în înscrisuri oficiale, aflate în concurs real”, a transmis DGA.
Anchetatorii mai susțin că, în luna mai 2024, agentul de poliție ar fi pretins unui denunțător suma de 3.000 de euro, din care ar fi primit de la acesta 1.500 de euro, în schimbul promisiunii de a interveni pe lângă prim-procurorul Parchetului de pe lângă
Judecătoria Câmpulung, pentru a-l determina să soluționeze cu celeritate dosarul penal în care denunțătorul era cercetat ca urmare a depistării în trafic, în timp ce conducea având permisul de conducere suspendat. În acest sens, agentul de poliție ar fi lăsat să se creadă că ar avea influență asupra prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung.
Totodată, i-ar fi promis că îi va obține și restituirea permisului de conducere. Astfel, în toamna anului 2024, agentul de poliție ar fi falsificat un înscris oficial, respectiv o ordonanță prin care s-ar fi dispus neînceperea urmăririi penale față de denunțător, în dosarul penal în care acesta era cercetat, prin contrafacerea scrierii și a subscrierii, de natură să producă consecințe juridice.
La data de 12.12.2024, ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Argeș au efectuat două percheziții domiciliare: una la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș – Poliția municipiului Câmpulung – Biroul Investigații Criminale și una la domiciliul agentului de poliție.
Ulterior, agentul de poliție a fost adus cu mandat de aducere la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, în vederea continuării cercetărilor, iar, în urma probatoriului administrat, procurorul de caz a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea inculpatului pentru 24 de ore, ulterior acesta fiind arestat preventiv.
În cadrul dosarului penal, ofițerii DGA – SJA Argeș au fost delegați să efectueze mai multe activități de urmărire penală de către procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș. În cauză, s-a beneficiat de sprijinul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș și al Brigăzii Operațiuni Speciale Pitești.