VIDEO Un profesor s-a ales cu dosar penal după ce a bătut un elev pentru că nu știa tabla înmulțirii

DE Daniel Toșa | Actualizat: 19.01.2023 - 14:43

Situație revoltătoare la Școala din Protopopești din comuna Tăcuta, județul Vaslui. Un învățător este acuzat că a lovit, cu bățul peste mâini, un elev care nu știa tabla înmulțirii. Cazul a ajuns în atenția autorităților.

SHARE

„Încă mai există profesori care bat elevi. La atâția ani de la comunism, n-au învățat nimic despre educarea copilului. Vrem dreptate pentru copiii bătuți și traumatizați în școli”, a scris în mediul online o rudă a băiatului.

Elevul lovit de învățător este în clasa a II-a și locuiește cu bunicii. Părinții lui sunt plecați la muncă în străinătate și au fost șocați când au auzit că fiul lor a fost lovit.

„Copilul e în grija mea, eu răspund de el. Normal că i-am făcut poză și i-am trimis mamei lui să-l vadă. Ea lucrează în Franța și nu i-a venit să creadă, a zis că ea muncește prin străinătate ca să își poată da copilul la școală și profesorii îl bat!?”, a declarat bunica băiatului. 

Educație sovietică în 2023

“Vineri am trimis copilul la școală, iar la ora 13:00 termina cursurile. Eu eram la poartă, așteptam să iasă, au ieșit o parte dintre elevi, dar cei din clasa a II-a nu mai ieșeau din clasă.

Citește și: Putin și Gherasimov pregătesc un blitzkrieg în Ucraina cu 700.000 de soldați, la primăvară

Doamna Baciu s-a dus să vadă ce fac copiii, al meu stătea în bancă, avea palma roșie și nu voia să iasă din clasă. A ieșit până la urmă cu doamna Baciu, a venit afară și nu putea să deschidă gura să vorbească.

L-am luat ușor-ușor și, până la urmă, mi-a zis: „mamie, am luat bătaie că nu am știut la matematică pe sărite tabla înmulțirii”. Câte cifre, atâtea bețe la palmă. Am mers acasă, i-am pus gheață și a fost mai bine. Marți am mers și am vorbit cu domnul director, m-a pus să scriu ce s-a întâmplat și am dus hârtia la domnul director de la Tăcuta”, a povestit bunica.

Citește și: EXCLUSIV Câți migranți ce „amenințau Austria” au fost prinși în 2022 la granița României cu Ungaria

O echipă a Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Vaslui, însoțită de un consilier școlar, au mers în Protopopești pentru a sta de vorbă cu învățătorul și familia elevului lovit.

Profesorul bătăuș și-a recunoscut fapta

Dascălul a recunoscut atât familiei, cât și colegilor și polițiștilor că l-a lovit pe băiat, astfel că situația lui va fi discutată în cadrul Consiliului de Administrație al școlii. ISJ a recomandat unității de învățământ să monitorizeze activitatea dascălului la clasă și să solicite reevaluarea acestuia de către medicul de medicină a muncii.

Între timp, polițiștii au deschis un dosar penal pe numele învățătorului, pentru purtare abuzivă.

Elevii sunt terorizați de profesorul violent

Cazul acestuia nu este singular. O altă bunică a povestit că și nepoata ei a fost lovită de învățător:

“Am și eu nepoată pe care o am în grijă, mama ei lucrează în Olanda. Luni m-am dus până la Vaslui și m-a sunat o nepoată mai mare să îmi zică că nu vrea cea mică să meargă la școală, a început să plângă, că dacă merge, o bate învățătorul. I-am zis „las-o acasă”. „Ei, cum să o las singură acasă?!”, mi-a zis. A luat-o de mână și a dus-o la școală, tot drumul a plâns.

Toți copiii sunt stresați de el, nu știu ce are domnul învățător, dar dacă s-a săturat de școală, să lase postul altora, care au mers la școală, au învățat și nu au locuri să muncească. El să iasă la pensie, că e bătrân. Nu vreau să-l vorbesc urât, dar așa este, toți copiii sunt traumatizați de el”, a povestit bătrâna.

O tânără din sat, care i-a fost elevă dascălului, ne-a povestit că și ea a avut parte de educație cu bățul: “Si eu am luat foarte multă bătaie de la domnul învățător, din clasa I până în clasa a IV-a, am luat mereu bătaie. Constat că și acum, la atâția ani distanță, are aceleași metode., potrivit vremea nouă.

 

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te