Unul dintre români conducea pe autostrada Andratx, în direcția Palma de Mallorca, atunci când a izbucnit o ceartă în trafic cu un alt șofer care era tot român. După ce s-au înjurat și s-au amenințat, după câțiva kilometri s-au întâlnit din nou, s-au dat jos din mașini și s-au luat la bătaie.
Două persoane l-au ținut pe unul dintre șoferi, în timp ce celălalt la lovit cu pumnii și picoarele peste tot.
Citește și: "Ucigașul de bikini", odiosul crimnal în serie după care s-a făcut serialul "Șarpele", e liber iar
Călcat în picioare în plină stradă
Oamenii care se aflau în preajmă, alertați de urletele celui bătut, au chemat poliția. Ce doi bărbați și agresorul în vârstă de 25 de ani, s-au urcat în mașină și au vrut să plece, dar victima s-a pus în fața autoturismului ca să-i oprească. A fost lovit cu mașina, iar agresorii au plecat. Abia două săptămâni mai târziu polițiștii spanioli au reușit să-l prindă pe bătăuș și să-l aresteze.
Românul bătut a avut nasul spart, un truamatism puternic la un umăr și râni la mâini și la picioare, dar nu a putut fi evaluat de un medic legist întrucât nu s-a prezentat când a fost convocat. Fapta s-a petrecut în februarie 2019, dar sentința a fost dată astăzi.
Parchetul a solicitat inițial o pedeapsă de patru ani de închisoare pentru inculpat. În urma unui acord de recunoaștere a vinovăției încheiat între părți, pedeapsa a fost stabilită la un an. Judecătorul a pronunțat sentința, conform Ultima Hora.