Compania națională de transport aerian TAROM pune în vânzare, în perioada 24-26 martie, bilete de avion pentru cursele interne pentru zboruri la prețuri ce pornesc de la 23 de euro.
Unde poți zbura cu TAROM, plătind un bilet de doar 100 de lei. În ce perioadă e valabilă oferta
Potrivit unui comunicat de presă al operatorului aerian, oferta este valabilă pentru zborurile operate TAROM pentru călătorii începând din data de 21 aprilie 2025.
Citește și: VIDEO Un avion American Airlines a luat foc pe Aeroportul Denver. Pasagerii, evacuați pe aripă
Tarifele încep de la 23 de euro pentru zboruri într-un singur sens (din destinațiile interne spre București), 47 de euro (pentru zborurile dinspre București către destinațiile interne), respectiv 69 euro pentru zboruri dus-întors.
Tariful include toate taxele, un bagaj de mână de 8 kg și check-in gratuit, scrie Agerpres.