Persoanele care vin din România și merg spre terțe țări vor trebui, în continuare, să folosească coridoarele de tranzit și doar anumite benzinării, fiind obligați să părăsească Ungaria pe cea mai scurtă rută posibilă, a precizat poliția ungară.
Cei care tranzitează Ungaria vor putea intra în țară doar dacă sunt de acord să li se facă un control al stării de sănătate, nu sunt suspecți de infectare cu coronavirus și pot dovedi că vor fi primiți de țara de destinație.
Potrivit aplicației online a Poliției de Frontieră, la Nădlac se așteaptă aproximativ 90 de minute pentru ieșirea din România și 40 de minute la intrarea în țară.
Aflat în Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Nădlac I, Liviu Bute a fost întrebat ce mesaj are să le transmită celor care sunt nemulţumiţi că stau mai multe ore la frontieră pentru a intra sau a ieşit din România.
"Trebuie să înţeleagă că în ultima perioadă poliţia de frontieră utilizează infrastructura la maximum, am adus personal suplimentar de trei ori mai mult decât înainte, cred că prin toate măsurile luate am redus şi vom reduce în continuare aceşti timpi de aşteptare de care sunt nemulţumiţi", a spus Bute.