Unul dintre cei mai rari dinozauri, descoperit în România! Cum arăta „balaurul bondoc”

DE Alin Crișan | Actualizat: 19.02.2024 - 19:17
Unul dintre cei mai rari dinozauri, descoperit în România! Cum arăta „balaurul bondoc” - Foto: Imagine cu caracter ilustrativ/ Profimedia Images
Unul dintre cei mai rari dinozauri, descoperit în România! Cum arăta „balaurul bondoc” - Foto: Imagine cu caracter ilustrativ/ Profimedia Images
Unul dintre cei mai rari dinozauri, descoperit în România! Cum arăta „balaurul bondoc” - Foto: Imagine cu caracter ilustrativ/ Facebok
Unul dintre cei mai rari dinozauri, descoperit în România! Cum arăta „balaurul bondoc” - Foto: Imagine cu caracter ilustrativ/ Facebok

Unul dintre cei mai rari dinozauri a fost descoperit în România! Fosile ale balaurului bondoc, vechi de aproximativ 70-80 milioane de ani, au ieșit la iveală în „canionul” Transilvaniei.

SHARE

Un schelet de dinozaur “românesc”, cunoscut sub numele de “Balaurul Bondoc”, a fost descoperit în rezervația naturală Râpa Roșie din județul Alba. Această rezervație este celebră pentru varietatea sa de fosile vechi întrucât în urmă cu aproximativ 70-80 de milioane de ani, zona era un uscat în care trăiau multe animale preistorice.

Unul dintre cei mai rari dinozauri, descoperit în România! Cum arăta „balaurul bondoc” 

În urmă cu 70-80 de milioane de ani, rezervația Râpa Roşie, aflată la doar trei kilometri de Sebeş, era o zonă de uscat, tăiată de râuri şi mlaștini, în care au trăit multe animale preistorice.

După dispariția acestora, scheletele unora dintre acestea s-au fosilizat și depus în mlaștini unde s-au păstrat până în zilele noastre.

Citește și: O specie de crocodil care trăiește în Asia se plimba prin Munții Făgăraș. Ce s-a descoperit

Cercetările paleontologilor au scos la suprafață câtvea astfel de fosile spectaculoase. S-au descoperit aici oase de dinozauri pitici erbivori (Magyarosaurus dacus, Zalmoxes sp.), bucăţi din ţestoasa denumită Kallokibotion bajazidi şi oasele celei mai mari fiinţe care zburat vreodată pe Pământ, pterosaurul denumit de cercetători Hatzegopteryx sp.

Unul dintre cei mai celebri dinozauri ale cărui fosile au fost găsite lângă Râpa Roşie este „balaurul bondoc”, potrivit albapress.ro

Descoperirea a avut loc în toamna anului 2009 și a fost realizată de către geologul Mátyás Vremir (decedat în 2020), de la Societatea Muzeului Ardelean.

Cercetările au fost efectuate, ulterior, de o echipă formată din paleontologi de la Universitatea Bucureşti şi cercetători americani de la Universitatea Columbia din New York.

Potrivit acestora, balaurul pitic reprezintă o specie înrudită cu velociraptorul şi a trăit în urmă cu aproximativ 80 de milioane de ani.

Specia avea o pereche de gheare pe fiecare dintre membrele sale inferioare, cu ajutorul cărora îşi imobiliza prada, fiind unul dintre cei mai mari prădători ai vremurilor în care a trăit.

Citește și: Unde este singurul loc de pe Terra unde poți vâna dinozauri? Cum obții un permis perfect legal?

Animalul avea o lungime cuprinsă între 180 şi 210 centimetri, de la cap la coadă. ScheletuI păstrat în proporţie de 75% are caractere anatomice particuIare. SpecimenuI este o rudă apropiată a bine-cunoscutuIui Velociraptor descoperit în CretacicuI MongoIiei.

„Pare un amestec hibrid dintre o puică uriașă și un pitbull, cu corp bondoc. Se caracterizează printr-un bust robust, membre posterioare foarte puternice si muscuIoase, membre anterioare graciIe şi muIt alungite, acoperite cu pene.

Printre caracteristici s-ar enumera bazinul foarte larg, orientat posterior, membrele anterioare bidigitate și membrele posterioare terminate cu câte patru degete funcţionale, dintre care o pereche cu gheare mari, asemănătoare unui pumnal. 

Caracteristicile anatomice şi morfofuncţionale sugerează o tactică de atac bazată probabiI pe ambuscade. Rudele cunoscute până acum din familia Velociraptoarelor aveau câte 3 degete pe toate membrele și la cele posterioare numai câte o gheară de atac”, susțin cercetătorii de la Societatea Muzeului Ardelean.

Un balaur „bondoc”

În opinia oamenilor de ştiinţă, caracteristicile sale morfologice „reflectă fauna specială a Europei, în ultimii ani din era dinozaurilor”, o perioadă în care continentul european se afla în mare parte sub nivelul mării, fiind alcătuit din doar câteva insule, din cauza creşterii nivelului oceanului planetar.

Numele de „Balaur“ este inspirat din folclorul românesc, iar „bondoc“ face referire la construcția sa robustă. Deoarece balaurul este un zmeu cu pene, numele face aluzie și la strânsa legătură dintre Balaur și păsări.

Citește și: Fosile de dinozaur unice în lume, descoperite în Țara Hațegului. Oasele găsite au milioane de ani

Cuvântul bondoc are și un alt sens, provenind din cuvântul turc bunduk (minge mică) și face referire la faptul că strămoșii Balaur-ului au provenit probabil din Asia.

Potrivit paleontologilor, în zona Sebeşului trăiau o serie de specii comune cu cele din Bazinul Haţeg, dar şi forme care încă nu s-au descoperit acolo, şi asta nu atât datorită izolării geografice, cât mai ales condiţiilor de fosilizare diferite şi a diferenţelor temporale dintre diferite situri şi straturi geologice.

În siturile de la Bărăbanţ şi Ciugud, ceva mai departe de Sebeş, au fost găsite două oase de dinozaur care în prezent se află în custodia Muzeului de Ştiinţe Naturale din Aiud, potrivit adevărul.ro.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te