Ziarul de Iași a publicat o filmare cu Varujan Vosganian, care se uită la meciul de box în timp ce în plenul Parlamentului se discută despre buget.
„Meci de box in Parlamentul României. Legea bugetului pe anul 2019: Varujan Vosganian - ALDE. Și eu sunt obosit după 12 ore de dezbateri.Dar să te uiți la box pe banii românilor e umilitor. În loc să convingi parlamentarii din toate partidele să susțină amendamente pentru autostrada A8”, a scris senatorul USR Iulian Bulai.
Citește și „Îndrăznește să crezi“ că îți faci singur autostradă
Alocarea de fonduri în valoare de 22,5 milioane lei pentru reactualizarea studiului de fezabilitate pentru tronsonul Ungheni-Iaşi-Tg. Neamţ din Autostrada Unirii este singurul amendament pentru A8 aprobat de Camera Deputaţilor la Legea Bugetului, care va fi adoptată azi în forma finală, în plenul Parlamentului, notează Ziarul de Iași.
„După promulgarea legii, adoptarea bugetului în forma actuală este cel mai important pas, mai ales în condiţiile în care Autostrada Iaşi-Tg. Mureş este în responsabilitatea integrală a Ministerului Transporturilor“, a spus iniţiatorul acestui amendament, Petru Movilă (PMP).
Deputatul ieşean le-a mulţumit tuturor celor care au votat „pentru“, avertizându-i că „vom mai avea mult de muncă până la concretizarea investiţiei“.
Un al doilea amendament al parlamentarului n-a avut acelaşi succes. El se referea la suplimentarea fondurilor alocate pentru revizuirea studiilor de fezabilitate, respectiv la suplimentarea creditelor bugetare de la 9 la 37 de milioane de lei pentru reactualizarea studiilor de fezabilitate pe tronsonul Tg. Mureş-Tg. Neamţ.