„Aceste propuneri nu sunt asumate de la nivelul MAI și nici la nivelul Guvernului. Jandarmeria nu are atribuția de a iniția proiecte de legi, iar documentul expus nu este un proiect de lege al MAI. Într-adevăr este un document de lucru inițiat de parlamentari cu unele propuneri tehnice pe care Jandarmeria le-a adus în atenția atunci când s-a adus în dezbaterea participaților în cadrul unei întâlniri informale. Am dispus Jandarmeriei să extragă toate punctele de vedere avansate la aceste discuții informale”, a declarat vineri Vela.
Jandarmeria a prezentat recent la o întâlnire cu societatea civilă o serie de modificări ale Legii privind manifestațiile publice, care dacă ar fi adoptate de Guvern și ar fi aprobate în Parlament ar duce la interzicerea multora din protestele similare celor din ultimii ani, scrie Radio Europa Liberă.
Între modificările propuse nu este precizat clar în ce condiții ar urma să intervină pentru încetarea unor proteste și este lăsată în seama organizatorilor răspunderea în cazul degenerării protestelor.
Astfel, cine înscrie la primărie un protest este obligat să angajeze și o firmă de pază care să identifice persoanele recalcitrante și să le scoată din mulțime. Dacă protestele degenerează, organizatorii sunt pasibili de amenzi mai mari decât până acum - de la 5.000 de lei la 30.000 de lei.