Alexandru Pesamosca este cel care şi-a dedicat întreaga carieră alinării suferinţelor celor mai plăpânde fiinţe, unele suferind de malformaţii congenitale complicate, cărora chirurgul a reuşit să le redea viaţa normală, graţie unui talent ieşit din comun de a găsi soluţii medicale aproape miraculoase.
Nu se hrănea cu premii și distincții
Profesorul Pesamosca era genul de medic care nu se hrănea cu titluri şi distincţii, nu lua bani de la pacienţi, nu a avut nicio avere – case sau maşini – dar a dovedit o umanitate cum rar se poate întâlni în breasla medicală.
Se estimează că în întreaga sa carieră, doctorul Pesamosca a operat nu mai puţin de 50.000 de copii cu malformaţii grave, pe lângă alte zeci de mii de copii trataţi şi vindecaţi pentru alte probleme de sănătate.
Citește și: De ce l-a așteptat Valeria Seciu doi ani pe Octavian Cotescu pentru a-și începe povestea de iubire
Alexandru Pesamosca s-a născut la Constanţa, la 14 martie 1930, într-o familie cu origini italiene. Bunicul său, meșteșugar dintr-o zonă săracă a Italiei, venise în România în speranța unei vieți mai bune.
Pesamosca a parcurs studiile primare la Școala Italiană din Constanța, apoi a urmat Liceul „Mircea cel Bătrân” din oraşul natal, unde a absolvit ca şef de promoţie.
În anul 1954 a absolvit Facultatea de Medicină Generală la Bucureşti, unul dintre profesorii săi fiind reputatul chirurg Dumitru Vereanu.
A fost repartizat la Niculeşti-Jianu, un sat de lângă Feteşti, unde a profesat timp de 3 ani medicină pentru adulţi, iar din anul 1957 a profesat ca medic chirurg pediatru la Spitalul de Copii „Grigore Alexandrescu”, devenind ulterior şef de clinică, până în anul 1984.
În anul 1971, timp de 1 an, a fost bursier la “Hôpital des Enfants Malades”, din Paris.
În perioada 1972-1975 realizează primele intervenţii de chirurgie toracică la nou născut.
Lucrează apoi la Spitalul „Marie Curie” (fostul Budimex), unde a şi locuit o bună bucată de vreme, fiind șeful clinicii de chirurgie și ortopedie pediatrică din 1984 până în anul 2000.
Recunoaşterea acestei prolifice activităţi medicale s-a concretizat prin acordarea titlului de profesor universitar, în anul 1991 şi de membru titular al Academiei Ştiinte Medicale din România, în anul 1993.
Alexandru Pesamosca este și unul dintre ctitorii bisericii din curtea Spitalului „Marie Curie”, cu hramul Sfântul ierarh Nicolae al Mirelor Lichiei, ocrotitor al tinerilor și Cuviosul Stelian Paflagonul, ocrotitor al familiei și al pruncilor, un proiect al său care data încă de pe vremea comuniştilor, slujba de târnosire a bisericii având loc la 22 februarie 1998.
„Îngerul copiilor” a operat peste 45 de mii de cazuri grave
În blocul operator a făcut chirurgie abdominală, chirurgie ortopedică, chirurgie reconstructivă. A scăpat mii de copii de malformaţii. Unele dintre operaţiile efectuate de medicul Alexandru Pesamosca au constituit premiere mondiale. Bucuria sa cea mai mare era să-i vadă pe copii după operaţie, cum se ridică din pat, îl apucă de pantaloni şi îi spun "tata Pesi", potrivit site-ului citateortodoxe.ro.
A operat şi în străinătate (China, Franţa, Italia, Republica Moldova, etc.), dobândind prestigiu internaţional în domeniul chirurgiei pediatrice dinainte de 1989. În anul 1993, a devenit membru al Academiei de Ştiinţe Medicale din Bucureşti.
Timp de 52 de ani, dr. Pesamosca a luptat ca să îi vindece pe copii. Nimic nu era imposibil pentru medicul care s-a pus în slujba binelui. Căuta în manuale, în revistele de medicină, inventa și nu refuza niciun pacient.
Mulți colegi de breaslă l-au criticat pentru că n-a făcut avere, că nu și-a luat o casă. Lor, direct, profesorul nu le-a răspuns niciodată, însă de câte ori avea ocazia, chirurgul spunea:
"Nu vile, mașini sau mai știu eu ce rahaturi. Să repari un copil-păianjen, care merge în patru labe, să-i înnădești și să-i cârpești tendoanele și ligamentele și să-l faci biped și sănătos tun, să alerge la tine și să te strângă în brațe, asta înseamnă fericire!", obișnuia să spună medicul atunci când era întrebat despre avuția sa.
Cu mulți ani în urmă, au venit la profesorul Pesamosca părinții unui copil grav bolnav. Erau din Ardeal și fuseseră la zeci de medici din țară. Chiar și medicul Pesamosca a rămas uluit. Micuțul Radu avea numai șapte ani, iar esofagul lui era plin de formațiuni tumorale benigne, iar copilul se putea sufoca în somn în orice moment.
Citește și: Româncă ce îngrijește vârstnicii în Austria: „O dezamăgire. Muncim non-stop. Facem o zi până acasă”
Cazul era deosebit de grav, doctorul a înțeles că n-are de ales. A acceptat să-l opereze fără nicio ezitare. S-a apropiat de iconița din peretele cabinetului, a spus o rugăciune și a intrat în sala de operație, deși nu știa ce avea de făcut pentru a-l salva pe copil.
Dumnezeu mi-a dat atunci forța să iau poate cea mai grea hotărâre din viața mea. I-am înlăturat tot organul bolnav și-am început să reconstruiesc altul, dintr-un cadru de colon. Adică, i-am luat un segment de colon din care i-am făcut un esofag nou-nouț. Totul într-o singură operație. Așa ceva nu s-a mai făcut niciodată”, povestea profesorul Pesamosca într-un interviu, potrivit oficialmedia.com.
„În momentul în care l-am deschis am simțit așa, ceva, ca un fior venit de deasupra mea, ca o mângâiere caldă pe creștet. Ce putea să fie chestia asta dacă nu o influență divină, o inspirație providențială?
Au fost zeci de ani în care a uitat cu totul de el. Gândurile lui erau doar la copii, iar unicul rost a fost să-i facă din nou să zâmbească. Fericirea lui supremă era să-i vadă pe copii după operație, cum se ridică din pat, îl apucă de pantaloni și îi spun „tata Pesi”. Așa îl strigau toți copiii, iar pentru el nu exista o bucurie mai mare.
„Tata Pesi” locuia într-o rezervă de 10 metri pătrați, în spital
Un pat, o măsuţă joasă, o bibliotecă uriaşă, plină până la refuz cu cărţi, cu tratate de medicină şi zeci de diplome, alături de un banal televizor.
Asta e toată averea marelui profesor-doctor Alexandru Pesamosca dintr-o rezervă mică, precum o chilie, de la etajul 1 al Spitalului Clinic de Urgenţă pentru copii „Maria Sklodowska Curie” din Bucureşti, fostul Spital „Budimex”, care a devenit, din 2000, locuința sa. Pereţii camerei plini, de asemenea, cu diplome şi cu fotografii de-ale micuţilor care s-au născut a doua oară datorită lui întregesc decorul.
Doctorul Pesamosca a fost căsătorit, însă în anul 1999, soţia sa a murit. După moartea soţiei, profesorul a renunţat în totalitate la viaţa personală, locuind într-una din rezervele Spitalului „Marie Curie” – în fapt o cameră de circa 10 metri pătraţi. Cei doi au avut doi fii. Primul dintre aceştia, Alexandru-Ştefan, a murit din cauza unei tumori cerebrale în anul 1993, iar celălalt fiu, Gino, a murit de cancer, în 2010, cu doar un an înainte de sfârşitul tatălui său.
Profesorul are şi două fiice, Ana Maria şi Alexandra, dintr-o relaţie cu o colegă de breaslă.
„Astea împliniri” Nu vile, mașini...”
Un alt caz grav care i-a rămas adânc întipărit printre amintiri a fost acela al unei fetiţe care se născuse fără sfinctere, cel anal şi cel uretral. Deşi nedormit de două zile, profesorul a reuşit o altă premieră mondială: a luat din pulpa fetei un mănunchi de fibre musculare, din care a confecţionat două noduri, pe care le-a prins, unul în dreptul anusului, celălalt în dreptul uterului. După mai mulţi ani, a primit o invitaţie la botezul copilului fetei pe care o operase.
La toate acestea, profesorul Pesamosca a rostit o frază memorabilă: „Astea împliniri, domnule. Nu vile, maşini sau mai ştiu eu ce rahaturi. Să repari un copil-păianjen, care merge în patru labe, să-i înnădeşti şi să-i cârpeşti tendoanele şi ligamentele şi să-l faci biped, să alerge la tine, asta înseamnă fericire !”.
Nu era de acord cu recompensele.
„Eu nu mai am ce să aștept. M-am pregătit demult pentru Judecata de Apoi. Am iubit mult copiii, toată viața m-a urmărit zâmbetul lor de dinaintea unei operații. Zâmbeau într-un fel pe care mi-e greu să-l descriu. Cam toți aveau aceeași reacție. Zâmbeau cu lacrimi în ochi.
Spaimă, durere, resemnare, speranță. Și milă, cu zâmbetul ăla îmi cereau toată mila din lume. Cum să nu te tulbure imaginea asta? Și totuși, n-aveam voie să greșesc, eram obligat să ignor orice emoție.(…) Da, am iubit mult copiii. Măcar și doar pentru asta mă rog la Dumnezeu să fie mai îngăduitor cu mine și să-mi mai ierte din păcate” – Alexandru Pesamosca.
Despre aceste recompense, doctorul Pesamosca afirma spre finalul vieţii: „Nu mi-au plăcut niciodată titlurile, medaliile, diplomele, deşi am primit câteva… N-am fost niciodată trufaş. Trufia e cel mai urât păcat al medicului. Din nenorocire, astăzi cam toate spitalele sunt bântuite de păcătoşi d-ăştia.
Doctori care se cred Dumnezeu. Pentru ei, toţi pacienţii sunt nişte gunoaie. Întind mâna să le ia plicul cu bani şi-apoi îi tratează în bătaie de joc. Toată viaţa m-am luptat cu buldogii ăştia îmbuibaţi. Au tăbărât pe mine la sfârşitul vieţii. Mi-au dat tot felul de titluri, m-au făcut academician, m-au făcut fel de fel. Nu în asta constă valoarea unui chirurg. Niciun titlu profesional sau academic nu-ţi sporeşte sau nu-ţi suplineşte priceperea”.
Opera de dimineața până seara
Colega sa, doctorul Nina Bratu, a petrecut nu mai puţin de 40 de ani alături de profesorul Pesamosca în sala de operaţie. „Când avem cazuri grele de rezolvat, ne gândim la el. Sfaturile lui, ideile lui sunt prezente în sala de operaţie. Am lucrat zi de zi alături de el, începând cu anul 1972. Dacă aveai răbdarea să stai alături de el, aveai enorm de învăţat. Nu obosea niciodată, deşi opera de dimineaţa până seara”, îşi aminteşte doctorul Bratu.
Deşi se îmbolnăvise şi nu se mai putea deplasa, Pesamosca dorea în continuare să fie util. „Ne chema zilnic pe la el. Nu a fost o perioadă frumoasă, dar nu l-am lăsat singur niciodată. Viaţa lui a fost spitalul acesta”, a explicat Nina Bratu.
Cunoscut nu doar pentru activitatea medicală bogată ci şi pentru cea ştiinţifică, profesorul Pesamosca reuşea să adune medici din toate colţurile ţării cu ocazia zilei sale de naştere, pe 14 martie, când organiza în spital un congres medical. „Nu a vrut să fie înmormântat la cimitirul Bellu, între personalităţi, ci a vrut să fie îngropat în spital, în spatele bisericii. <<Vin să vă bântui dacă nu vă faceţi treaba bine>>, ne spunea”, îşi aminteşte şi anestezista Constanţa Pick, potrivit adevărul.ro.
A suferit patru accidente vascular cerebrale
Academicianul Constantin Popa, directorul Institutului de Boli Neurovasculare, a fost cel care l-a tratat în ultimii ani de viaţă pe profesorul Pesamosca. A avut patru accidente vasculare cerebrale, însă ultimul i-a fost fatal. Totuşi, subliniază neurologul, Pesamosca există în continuare.
„După plecarea lui, echipa pregătită de el a dezvoltat secţii întregi pe care ar fi dorit să le vadă. Pesamosca a rămas în medicina românească ca un medic cu viziune globală. Era unul dintre cei mai drăguţi oameni, dar de o exigenţă de la care nu făcea rabat”, a spus academicianul.
Profesorul Alexandru Pesamosca a trecut la cele veşnice la 1 septembrie 2011, fiind înmormântat în faţa Capelei Spitalului „Marie Curie” din Capitală, el fiind ctitor de biserică.
