VIDEO Iohannis, mesaj de Ziua Internațională a Drepturilor Copilului: Bătaia nu e ruptă din rai

DE Miruna Moldoveanu | Actualizat: 20.11.2020 - 16:47
Klaus Iohannis a susținut o declarație de presă cu ocazia Zilei Internaționale a Drepturilor Copilului/FOTO: Presidency
Klaus Iohannis a susținut o declarație de presă cu ocazia Zilei Internaționale a Drepturilor Copilului/FOTO: Presidency

Într-un mesaj transmis de Ziua Internațională a Drepturilor Copilului, președintele Klaus Iohannis a avertizat că „protejarea copiilor și a tinerilor trebuie să se regăsească și în sălile de judecată, unde orice formă de violență și abuz să fie aspru pedepsită”.

SHARE
Președintele Klaus Iohannis a susținut o declarație de presă, după întâlnirea pe care a avut-o vineri cu reprezentanții Autorității Naționale pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții (ANDPDCA) și a Consiliului Tinerilor Instituționalizați cu ocazia Zilei Internaționale a Drepturilor Copilului.
 
„Dezvoltarea noastră ca societate, acea Românie Educată pe care ne-o dorim, nu poate fi durabilă dacă nu investim în educație și în protejarea drepturilor copiilor și ale tinerilor. Aceasta trebuie să fie abordarea și în ceea ce privește asigurarea unei finanțări consistente, atât la nivel național, cât și local. În egală măsură, protejarea copiilor și a tinerilor trebuie să se regăsească și în sălile de judecată, unde orice formă de violență și abuz să fie aspru pedepsită”, a spus președintele Iohannis, care a adăugat că vineri, în mod simbolic, Palatul Cotroceni va fi iluminat în albastru, parte a campaniei UNICEF România, pentru a marca Ziua Internațională a Drepturilor Copilului, potrivit hotnews.ro.
 
 
Principalele declarații ale Președintelui:

Astăzi, de Ziua Internațională a Drepturilor Copilului, am avut o întâlnire foarte bună cu Președintele Autorității Naționale pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții, doamna Mădălina Turza, și cu Președintele Consiliului Tinerilor Instituționalizați, domnul Andreeas Novacovici.

Am apreciat foarte mult implicarea și hotărârea lor în a găsi cele mai bune soluții care să răspundă nevoilor reale ale tuturor copiilor, dar mai ales ale copiilor și tinerilor aflați în sistemul de protecție socială. Stigmatizarea, discriminarea și abuzurile, din păcate, sunt probleme reale, grave, care nu pot fi sub nicio formă tolerate!

Anual, 16.000 de copii sunt victime ale abuzului, neglijării, exploatării și oricărei alte forme de violență.

Avem obligația să conștientizăm traumele la care sunt supuși acești copii și să folosim toate instrumentele, inclusiv cele legale, pentru a le preveni. Bătaia nu e ruptă din rai!

M-am bucurat să constat că, în ultima vreme, societatea civilă cooperează îndeaproape cu Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții, reușind astfel să aducă vocea celor vulnerabili mai aproape de decidenți.

Fiecare copil trebuie să fie protejat și să aibă șanse egale de a-și atinge potențialul. De aceea, principiile non-discriminării, dreptul la viață și dezvoltare, respectul față de opiniile și interesele copiilor trebuie să se afle constant pe agenda publică, să se regăsească în practicile instituțiilor de orice fel, dar și ale cetățenilor în viața de zi cu zi.

Temele pe care le-am abordat în discuția de astăzi au vizat, printre altele, accesul copiilor aflați în sistemul de protecție socială la diverse servicii, cum sunt, de exemplu, cele din sănătate, mai ales în contextul epidemiei de COVID-19, dar și susținerea pentru o viață independentă, în special prin măsuri legate de educație, formare profesională și asigurarea unei locuințe adecvate.

Dezvoltarea noastră ca societate, acea Românie Educată pe care ne-o dorim, nu poate fi durabilă dacă nu investim în educație și în protejarea drepturilor copiilor și ale tinerilor. Aceasta trebuie să fie abordarea și în ceea ce privește asigurarea unei finanțări consistente, atât la nivel național, cât și local. În egală măsură, protejarea copiilor și a tinerilor trebuie să se regăsească și în sălile de judecată, unde orice formă de violență și abuz să fie aspru pedepsită.

Astăzi, în mod simbolic, Palatul Cotroceni va fi iluminat în albastru, parte a campaniei UNICEF România, pentru a marca Ziua Internațională a Drepturilor Copilului.

Mulțumesc tuturor celor care se luptă pentru respectarea drepturilor copiilor! Veți avea întotdeauna în mine un sprijin!

În ce privește pandemia de COVID-19, câteva chestiuni foarte importante. Datele de astăzi ne arată că avem motive pentru un optimism moderat - moderat. Vedem că nu a crescut numărul de cazuri față de zilele anterioare și cred că se confirmă ceea ce spun de câteva zile încoace, că, în ceea ce privește numărul de cazuri noi, ne situăm pe un platou. Tot astăzi am putut să observăm că numărul persoanelor vindecate este aproximativ egal cu numărul persoanelor care, din păcate, au fost detectate cu această boală. Să vedem dacă, în zilele următoare, acest trend se confirmă. Putem să spunem însă deja că măsurile care au fost luate de autorități au fost măsurile corecte, au fost măsurile adecvate.

Însă – spun optimism moderat – lucrurile vor arăta și mai bine dacă avem răbdare și dacă respectăm în continuare cu sfințenie aceste măsuri. Dacă o facem, atunci peste o săptămână, două, vom putea să avem rezultate care arată o îmbunătățire netă a situației.

În chestiunea vaccinării, după părerea mea, campania de vaccinare trebuie să fie un succes și, ca atare, campania de vaccinare este o chestiune de securitate națională. Pentru asta, am convocat o întâlnire, o ședință, pentru luni, ședință la care vor participa, în afară de mine, ministrul Apărării, ministrul de Interne și ministrul Sănătății și vom clarifica toate aspectele care țin de campania de vaccinare ca și chestiune de securitate națională.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te