Metroul din Drumul Taberei trebuia să intre în funcțiune, potrivit programării inițiale, în 2015. Lucrările începuseră în 2012, dar au urmat un șir nesfârșit de amânări, cauzate ba de lipsa finanțării, ba de probleme tehnice, ba de anchete ale DNA.
Nici măcar ultimele termene avansate pentru ca metroul să fie funcțional - 30 iunie, apoi „finalul acestei veri” - nu au fost repectate.
Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Ionel Scrioșteanu a anunțat, în cadrul #2020 BUILDING & CONSTRUCTION SUMMIT, organizat de către Newsweek România că în cele din urmă magistrala 5 de metrou va fi funcțională de la finalul lunii septembrie anul acesta.
„Partea cea mai dificilă, care a determinat întârzierea față de data finală asumată de către constructor în decembrie 2019, când am primit un plan care prevedea că până la 30 iunie metroul va funcționa, a fost un puț de ventilație în zona parcului din Drumul Taberei.
Dar s-a întârziat din cauza unor infiltrații mai mult decât era prognozat”, a explicat secretarul de stat noile întârzieri.
Ionel Scrioșteanu spune că obstacolul a fost depășit și acum nu a mai rămas decât să fie făcută recepția lucrării și câteva teste finale.
„Pragul a fost depășit, liniile sunt gata, am avut în iunie un prim test cu metroul la toate cele zece stații. Acum se fac testele energetice, testele de verificare a tututor parametrilor de siguranță pentru funcționarea metroului.
De luni (24 august - n.m.), intră în teren oficial și comisia de recepție. De îndată ce va semna recepția lucrărilor și toate testele vor arăta că metroul funcționează în siguranță, va fi pus în funcțiune.
Noi sperăm ca maximum până la finalul lunii septembrie să fie în funcțiune”, a declarat secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, în cadrul dezbaterii organizate de Newsweek România.
Începute îîn 2012, lucrările s-au oprit un an mai târziu, deoarece premierul de la acea vreme, Victor Ponta, a decis să taie drastic fondurile alocate acestui proiect de investiții. În primăvara lui 2015, procurorii DNA descindeau la sediul central al Metrorex, pentru a ridica documente legate de licitația pentru achiziția de trenuri de metrou destinate Magistralei 5, câștigată de spaniolii de la CAF, potrivit Club Feroviar.
În februarie 2016, directorul general al Metrorex de la acea vreme, Marin Aldea anunţa că Magistrala 5 va fi pusă în funcţiune în 2017. În iulie 2019, ministrul Transporturilor de la acea vreme, Răzvan Cuc, promitea că pe Magistrala 5 de metrou, tronsonul Eroilor-Râul Doamnei, se va circula în luna decembrie a acelui an.
_____________