VIDEO Cum se produc măștile FFP2 în România

DE Adelina Sahlean | 04.05.2020 - 14:09

La compania grupului Taparo se produc, începând de luni, 50.000 de măști tip FFP2, iar de miercuri se va ajunge la 150.000 de măști pe zi, a anunțat Virgil Popescu, ministrul economiei.

SHARE

Și Romarm, companie aflată în portofoliul Ministerului Economiei, produce de asemenea, de circa o săptămână, 75.000 de măști tip FFP2, pe zi.

În România au început să fie produse și măști de protecție obișnuite. Începând cu 16 mai, purtarea acestora în transportul în comun şi în spațiile publice închise va fi obligatorie. Ministrul Economiei, împreună cu Tănase Stamule, consilierul premierului României Ludovic Orban au avut la sfârșitul săptămânii trecute, întâlniri cu Asociația Marilor Rețele Comerciale din România (AMRCR) şi Asociația Distribuitorilor și Retailerilor Farmaceutici din România (ADRFR), pentru a discuta despre comercializarea materialelor sanitare de protecţie.

O companie a statului, Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE), va achiziționa, de la furnizori și producători din România, produse și echipamente medicale la cel mai bun preț, pe care le va comercializa către spitale, instituții publice sau persoane juridice private sau de stat interesate de achiziția de astfel de echipamente.

Potrivit ministrului Economiei, SAPE va asigura materiale, atât de la cei 9 producători români, dar şi prin import, prin cooperarea stat cu stat. Aceste măşti vor fi vândute la un preț de 2 lei/mască + TVA, susține ministrul. "Principalul nostru scop e să avem măşti pentru populație, la prețuri cât mai mici. Nu impunem un preț, vrem doar un preț competitiv", a spus ministrul Economiei.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te