VIDEO Doctorița Flavia Groșan scapă nepedepsită de Colegiul Medicilor

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 22.03.2021 - 15:24
Flavia Groșan. Sursă imagine: Antena3
Flavia Groșan. Sursă imagine: Antena3

Șefa Colegiului Medicilor Bihor, dr. Carmen Pantiș, a anunțat că doctorița Flavia Groșan nu va primi nici o sancțiune după declarațiile despre tratamentul pentru COVID și că nu s-a pus problema ridicării dreptului de liberă practică.

SHARE

„Comisia de etică şi deontologie nu poate să dea nicio sancţiune. Doamna doctor a fost foarte elegantă, a venti cu doamna avocat, deşi nu era nevoie, pentru că a fost o discuţie. În concluzie, aceasta nu primeşte nicio sancţiune şi această s-a terminat azi", a anunțat Carmen Pantiş, citată de publicația locală EBihoreanul.ro

Citește și: „Doctorița-minune” Flavia Groșan nu poate demonstra că a vindecat 1.000 de pacienți

Șefa Colegiului Medicilor Bihor a mai susținut că „a fost o discuție amiabilă, cu doamna doctor, în care dânsa și-a exprimat dragostea față de pacienți, empatia față de ei, noi știm că există o simpatie foarte mare în rândul tuturor pacienților pe care domnia sa i-a tratat. Am dorit să precizez că este vvorba despre încălcarea articolelor 10 și 22, din codul de deontoogie profesională, legat de denigrarea unor colegi și de afirmarea în spațiilor public a succesului unor protocoale de trataement care nu au fost confirmate prin studii științifice”

Pantiș a adăugt că „doamna doctor va continua să își trateze pacienții exact cum a făcut-o până acum”, precizând că „Toate cazurile grave vor fi direcționat spre spital”.

Pantiș a mai adăugat că doctorița Groșan a fost rugată să își exprime „rețineri legate de colegii din spital”.

De asemenea, președinta Colegiului Medicilor Bihor a mai adăugat că nu s-a pus problema ridicării dreptului de liberă practică a doctoriței Groșan și a subliniat că la Comisia de Disciplină a Colegiului Medicilor Bihor „nu a fost depusă nicio plângere de malpraxis” care să o vizeze. 

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te