Două surori de 8 și 6 ani, care se jucau pe un lac înghețat, au trecut prin clipe de coșmar, situația devenind dramatică în cîteva secunde.
O nouă înregistrare difuzată recent arată momentul în care o fetiță de opt ani din Vermont a fost salvată de doi ofițeri după ce ea și sora ei mai mică au căzut într-un iaz înghețat pe o proprietate privată.
VIDEO Două fetițe se jucau pe un lac înghețat. În câteva secunde a început coșmarul
Cele două surori se jucau lângă și pe suprafața iazului când gheața subțire s-a spart și ambele fete au căzut în apă, conform Daily Mail.
Proprietarul iazului, în vârstă de 80 de ani, a reușit să ajungă la fetița de șase ani și să o tragă în siguranță, deoarece se afla în apropierea malului, dar nu a putut ajunge la fetița de opt ani după ce aceasta a plutit în derivă spre centrul iazului.
Citește și: Trei turiști, rămași blocați în zăpadă. GPS- ul i-a băgat pe un drum forestier
Bărbatul a sunat rapid la 911 pentru ajutor, iar polițistul de stat Michelle Archer, care se afla în patrulare de rutină în zonă, a răspuns prompt.
Imaginile o arată pe Archer ajungând la fața locului în mai puțin de cinci minute și luând rapid o frânghie de aruncat și un dispozitiv de plutire din mașina sa de patrulare.
Ea a fost apoi văzută scoțându-și centura de serviciu și sărind în iazul înghețat pentru a o salva pe fata care plângea.
Înregistrarea video o arată pe curajoasa femeie asigurând fetița și înotând înapoi la mal, în timp ce polițistul de stat Keith Cote a ajutat-o să o ridice și a transportat-o la o ambulanță Cambridge Rescue care o aștepta.
Copilul plângând și aflat în stare de șoc a fost dus imediat la Centrul Medical al Universității Vermont din Burlington pentru a fi tratat pentru rănile.
Potrivit oficialilor, ea și-a revenit complet și s-a întors acasă.