Elicea și rotorul unei eoliene care ar fi trebuit să deservească un cămin de bătrâni din localitatea Poarta Albă, au căzut chiar în curtea acelui cămin din cauza vântului puternic. Eoliana nu mai funcționa de 7 ani.
VIDEO Elicea și rotorul unei eoliene au căzut în curtea unui cămin de bătrâni din Poarta Albă
Pentru eliminarea riscurilor, ținând cont de faptul că în curtea căminului erau amplasate 3 rezervoare de GPL, s-a luat decizia relocării preventive a aproximativ 70 de persoane vârstnice într-un spațiu sigur. Transportul persoanelor s-a realizat cu mijloacele de intervenție ale ISU.
În timpul nopții, rotorul și elicea eolienei au căzut în curtea căminului, lângp rezevoarele GPL, fără a produce victime sau pagube materiale, conform Ziua de Constanța.
Această eoliană se afla în proprietatea Consiliului Județean Constanța, fiind administrată de DGASPC, a transmis Ministerul Energiei.
„Turbina eoliană care a avut probleme noaptea trecută în Poarta Albă trebuia să deservească acel cămin de bătrâni, dar nu a funcționat în ultimii 7 ani”, au precizat reprezentanții Ministerului Energiei pentru HotNews. „Proprietar este Consiliul Județean Constanța, iar administrarea a fost transferată către DGASP Constanța”.
Florin Mitroi Președintele Consiliului Județea Constanța a explicat că, înainte de incidentul cu turbina eoliană, el a verificat situația acesteia. Elicea nu se învârtea și a aflat că fusese montată în 2011.