VIDEO Lacrimi, bucurie și emoție la Gala Valori 2022 organizată de Newsweek România

DE Andrei Vasilescu | Actualizat: 22.12.2022 - 21:47

Un profesor de matematică, o tânără sportivă, o doamnă care și-a pus viața în slujba copiilor neajutorați, o sensibilă artistă, o delicată balerină și o kinetoterapeută care lucrează cu copii loviți de soartă au fost stelele Galei Valori 2022, organizată de Newsweek România.

SHARE

Acordurile de jazz manouche ale formației Hot Club de Bucharest aveau să deschidă o seară în care oameni adevărați și-au pus sufletele în mâinile celor prezenți. Iar lacrimile și-apoi zâmbetele lor ne-au făcut să le trăim, pentru o clipă, poveștile de viață impresionante.

Eleganta prezentatoare, realizatoarea de emisiuni Aneta Sîngeorzan a început Gala prin a-i aduce virtual sau direct pe scenă pe câștigătorii ediției trecute, care au povestit ce au însemnat pentru ei premiile oferite în 2019.

Realizatoarea Aneta Sîngeorzan a prezentat cu eleganță Gala Valori 2022 Foto: INQUAM Photos/Octav Ganea

Sabin Orcan, directorul general al Newsweek România Foto: INQUAM Photos/Octav Ganea

"De la bun început am spus că noi, Newsweek România, vrem să fim altfel. Așa că suntem singura publicație din România care nu premiază VIP-uri, politicieni sau celebrități.

Noi am ales să premiem oameni talentați, dar oameni obișnuiți ale căror reușite, din păcate, sunt trecute adesea cu vederea. Și vă garantez că sunt mii de astfel de oameni în România. 

Mă bucur că am reluat această tradiie după doi ani de pauză forțată din cauza pandemiei, pentru că oricât ar evolua tehnologia, nimic nu poate înlocui căldura unei strângeri de mână.

O să vedeți că și premianții din acest an au povești de viață extraordinare", a spus Sabin Orcan, directorul Newsweek România. Și poveștile au început să curgă.

Profesorul care scoate olimpici la matematică pe bandă rulantă

Elevii pregătiți de Vasile Solcanu, profesor de matematică într-un sat din Suceava se califică, an de an, la Olimpiada Naţională de Matematică, dar şi la Concursul Naţional de Matematică „Olimpiada Satelor din România“. Cu umor, profesorul le-a mulțumit tuturor elevilor lui pentru că l-au suportat atâția ani.

Profesorul de matematică Vasile Solcanu a primit Premiul pentru Excelență în Educație Foto: INQUAM Photos/Octav Ganea

În 2005, Vasile Solcanu a înfiinţat şi un concurs interjudeţean de matematică numit „Acolada“, destinat copiilor din mediul rural.  

Profesorul spune că matematica îi pregătește pe elevi pentru viață, nu doar pentru socotit. 

Premiul a fost acordat și înmânat de HS TIMBER, partener al evenimentului Newsweek Gala Valori 2022.

O tânără campioană la Wimbledon, premiată pentru performanță în Sport

Alexia Tatu a primit Premiul pentru Performanță în Sport Foto: INQUAM Photos/Octav Ganea

Alexia Tatu are 14 ani și este câștigătoarea trofeului de Grand Slam de la Wimbledon, din anul acesta, la categoria sa de vârstă.

A început să pratice tenisul din întâmplare, la vârsta de 6 ani, când în urma unei vizite la o sală de tenis, din Buzău, a cerut părinților să o înscrie la cursuri.

În scurt timp s-a dovedit a fi un copil foarte talentat, iar după multă muncă și perseverență au apărut și rezultatele. Cea mai recentă realizare a fost trofeul de Grand Slam de la Wimbledon, de anul acesta.  

Premiul pentru Performanță în Sport a fost acordat de Grup Servicii Petroliere, partener al evenimentului Newsweek Gala Valori 2022.

Recital Paganini al unui premiant al primei Gale Valori Newsweek România

Violonistul Dragoș Rușanu, premiat la Gala Valori din 2019, a avut un recital Paganini Foto: INQUAM Photos/ Octav Ganea

Tânărul violonist Dragoș Rușanu, laureat la ediția trecută Galei Valori organizată de Newsweek România, a povestit cum a reușit să participe la un Festival Internațional datorită premiului obținut, apoi avut un moment artistic de excepție în care a interpretat cu virtuozitate o arie de Paganini. Cu el aveam să ne mai întâlnim la finalul Galei, într-un moment artistic pe care nu-l stabilisem dinainte.

Și cum muzica bună se potrivește cu băuturile fine, pe tot parcursul Galei, invitații au putut degusta vinuri BIO oferite de Domeniile Fraco – Române, partener al acestui eveniment. Răzvan Avram, reprezentantul companiei, a realizat o degustare ghidată.

Mamă adoptivă pentru trei copii încă de la 19 ani

Manuela Savu a reprezentat-o pe Caty Roos care a primit Premiul pentru implicare Socială Foto: INQUAM Photos/Octav Ganea

La 19 ani, în primul an de facultate, Caty Roos a devenit mama adoptivă pentru trei copii care aveau nevoie urgentă de cineva care să aibă grija de ei.

A petrecut jumătate din viață investind în copiii în care alții nu cred. A inființat Asociația Eltera și sprijină copiii, recuperându-i din cerșetorie, construindu-le case și organizează programe de suport educațional în școli și în spații private.

Ajută copii din satele Brașovului cu haine, mâncare, rechizite și alte donații strânse. Pentru toate lucrurile frumoase pe care le face, Caty Roos a primit Premiul pentru Implicare Socială.

Acest premiu, precum și următoarele trei au fost acordate de Newsweek Romania din partea următorilor parteneri: Transgaz, Kaufland, NY Nutrition, Repatriot, OMV Petrom, Nuclearelectrica, Eximbank, Romgaz și Carrefour.

Curajoasa artistă Daniela Kiss-Iakab

Daniela Kiss Iakab a primit Premiul pentru Creativitate Foto: INQUAM Photos/Octav Ganea

Lacrimile curajoasei tinere de 18 ani, care a avut puterea să apeleze la numărul Copilului, 119 și a solicitat ajutorul, au ajuns în sufletul tuturor celor prezenți atunci când Danielei Kiss-Iakab ia- fost înmânat Premiul pentru Creativitate.

A fost un moment în care emoțiile nu au mai putut fi stăvilite, un moment care ne-a arătat încă o dată că oamenii curjaoși pot merge mai departe indiferent de greutățile vieții.

Daniela Kiss- Iakab este pasionată de pictură și literatură, iar talentul ei nu poate fi dezvoltat din cauza lipsurilor materiale. Lucrările sale au fost expuse în cadrul unui concurs național ”Călătoria talentelor”, ediția a V-a, unde s-a clasat pe locul 5 din 120 de participanți. 

Daniela Kiss- Iakab a avut curajul să ceară ajutorul Direcției Generale de Asistență Socială și Proteția Copilului Sector 6. A apelat numarul copilului 119 și a solicitat ajutor, conștientizând că nu poate evolua în condițiile de presiune psihică și fizică din viața ei de acasă. 

Chiar dacă acum se află într-un centru de plasament și nu are susținerea unei familii, Daniela are dorința și ambiția de a merge cu succes mai departe.

Învață și caută să fie la curent cu noutățile din domeniu medical, pentru că își dorește să devină medic, dar și să-și dezvolte abilitățile personale plastice prin art terapie. 

Daria Ene, copilul pentru care baletul e totul

Daria Ene a primit cu grație Premiul pentru Performanță în Arte Foto: INQUAM Photos/Octav Ganea

La 14 ani, Daria Ene este câștigătoarea mai multor concursuri interne și internaționale. Trăiește pentru balet, respiră balet și iși dorește să ajungă cât mai sus în această carieră.

A participat ori de câte ori a avut posibilitatea financiară, la concursuri și alte activități școlare și extracurriculare. Doar în acest an a participat și a obținut locul 1 sau 2 la opt concursuri mari de dans, naționale și internaționale.  

Daria Ene a primit cu grație premiul pentru Performanță în Arte.

Kinetoterapie socială pentru copiii cu dizabilități

Andreea Sava a primit Premiul pentru Antreprenoriat Social Foto: INQUAM Photos/Octav Ganea

Andreea Sava a urmat cursurile facultății de Terapie Sportivă la Universtiatea din Bedfordshire, UK, împreună cu sotul său, însă cei doi au hotărât să se întoarcă în țară şi să deschidă o clinica de kinetoterapie și recuperare medicala. Kinetic Hub este o întreprindere socială, care în momentul de față, îşi desfășoară activitatea socială pentru copiii cu TSA( tulburari de spectru autist) sau cu alte tipuri de retard psiho-motric. Preocuparea soților Sava a fost să crească accesibilitatea acestor tipuri de servicii și pentru copiii care au o situația financiară dificilă.

Andreea Sava a primit Premiul pentru Antreprenoriat Social. 

Jazz Manouche cu Hot Club de Bucharest  

Trioul Hot Club de Bucharest a fost prezent pe scenă pe parcursul întregului eveniment, iar recitalul de la final a fost unul cu totul deosebit.

Fondatorul Hot Club de Bucharets, muzicianul Mălin Cristache a făcut și o incursiune în istoria jazz-ului manouche, gen muzical pe care și-a pus ampreta, în anii '30, celebrul Django Reinhardt.

Mălin Cristache, fondatorul formației Hot Club de Bucharest a povestit despre originea jazz-ului manouche Foto: INQUAM Photos/Octav Ganea

Jazz-ul manouche al talentaților muzicieni i-a delectat pe cei care au avut bucuria să descopere această formație, printre invitații Galei Valori 2022 afându-se și Adrian Zuckermann, fostul Ambasador al Statelor Unite la București. 

Adrian Zuckerman, fostul ambasador al Statelor Unite în România a fost prezent la Gala Valori 2022 organizată de Newsweek România Foto: INQUAM Photos/ Octav Ganea

La final, tânărul violonist Dragoș Rușanu i-a întrebat pe cei de la Hot Club de Bucharest dacă poate cânta jazz manouche alături de ei. Firește, violonistul a fost invitat pe scenă, iar Gala Valori 2022 s-a încheiat cu un jam session adevărat și de neuitat.

 

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te