„În această dimineață, 27 septembrie 2022, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul Grupuri Infracționale Violente au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară, în municipiul București, într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal și tulburarea ordinii și liniștii publice”, au transmis reprezentanții Poliției Capitalei.
Surse judiciare au declarat pentru ziar că interlopul Fane Văncică a fos dus la audieri în baza unui mandat de aducere. Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4.
A snopit o femeie și a apărut pe TikTok
Autoritățile s-au autosesizat, zilele trecute, ca urmare a imaginilor în care acesta lovește o femeie.
"Cu privire la imaginile apărute în spațiul public, în care un bărbat lovește o femeie, Serviciul Informare și Relații Publice din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București este abilitat să comunice următoarele: Încă din cursul zilei de ieri, 29 august a.c., polițiștii Secției 16 s-au sesizat din oficiu și au demarat verificările în vederea depistării persoanelor implicate și stabilirii condițiilor în care a avut loc evenimentul. Cercetările sunt continuate pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4".
Citește și: Fiul Valeriei Seciu s-a călugărit pe muntele Athos. Am venit în vacanță și am rămas. Mama e împăcată
Văncică a fost ridicat de pe Aeroport și dus la audieri, dar - surpriză - a fost eliberat după câteva ore.
Întrucât faptele sale au fost comise în urmă cu de 3 luni, iar femeia nu a depus plângere, Văncică e liber
”Am dat un pumn, ce am făcut? Oamenii trebuie să înţeleagă că eu sunt show-man. Cu mine cine intră pe TikTok l-am distrus pe Tik Tok. Dar nu înţelegem ce vorbim?”, a mai spus bărbatul.
Văncică și problemele cu Cămătarii
Fane Vancică, pe numele său real Cami Niță, este un interlop care a devenit cunoscut după o altercație cu fiul vitreg al lui Sile Cămătaru, în urmă cu zece ani.
În luna mai a acestui an, rivalitatea dintre clanul Vancică și cel al Cămătarilor a fost la un pas să degenereze după ce aproximativ 60 de persoane, majoritatea figuri cunoscute ale lumii interlope, au mers la adresa lui Cami Niță, zis Fane al lui Marina sau Fane Vancică.
Un grup format din aproximativ 60 de bărbați, majoritatea persoane cunoscute în mediile infracționale din București și Ilfov s-ar fi strâns, duminică, în fața casei din Sectorul 4 în care locuiește liderul interlop Fane Vancică, după ce acesta a postat pe site-urile de socializare mai multe mesaje în care îl amenință și îl înjură pe Nuțu Cămătaru.
Citește și: Interlopul Văncică l-ar fi tras de coadă pe Marian Box care l-a pus jos cu un dos de palmă
Potrivit unor martori, grupul ar fi apărut în zona Pieței Reșița, unde locuiește Fane Vancică. Aceștia i-ar fi strigat să iasă din casă și l-ar fi jignit și înjurat. Interlopul nu ar fi deschis, iar persoanele respective ar fi părăsit zona înainte ca Poliția să intervină la fața locului.