VIDEO Klaus Iohannis: Pandemia de Covid a fost dublată de o epidemie a dezinformării

DE Edi Neagu | Actualizat: 04.10.2021 - 11:07
Președintele a participat la deschiderea anului universitar la Facultatea de Medicină. FOTO: captură video
Președintele a participat la deschiderea anului universitar la Facultatea de Medicină. FOTO: captură video

Președintele a reamintit că vaccinul este cel mai eficient instrument de limitare a efectelor pandemiei.

SHARE

Pandemia de COVID-19 a fost dublată, în recentul an, de o epidemie a dezinformării, a afirmat, luni, preşedintele Klaus Iohannis, la deschiderea anului universitar la Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila".

"Din nefericire, în ultimul an, pandemia de COVID-19 a fost dublată de o epidemie a dezinformării, prin care ani şi ani de formare medicală au ajuns să fie contestaţi în baza unor opinii fără fundament ştiinţific sau chiar în baza unor dezinformări deliberate care circulă pe reţelele de socializare. Această epidemie de fake news a pus la îndoială eficienţa vaccinurilor obţinute prin metode perfecţionate de-a lungul anilor. Toate acestea fac munca dumneavoastră deja grea mai dificilă decât ar trebui", a spus şeful statului.

CITEȘTE ȘI: În accidentul de avion de la Milano a murit cel mai bogat român. Era miliardar și asociat cu Țiriac

El a concluzionat că "vaccinul, de exemplu, este cel mai eficient instrument de limitare a efectelor pandemiei şi acest fapt rămâne un adevăr, indiferent de opiniile unora sau altora", potrivit Agerpres.

CITEȘTE ȘI: Patroana și Dana Criminala, femeile care i-au marcat viața infractorului Leo de la Strehaia

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te