Lucrările la drumul județean 107 I, numit și Transalpina de Apuseni, avansează în mod vizibil, mare parte putând fi gata până la finalul acestui an.
Primele asfaltări pe lotul 1 din Transalpina de Apuseni au început în luna mai a acestui an, iar la momentul actual a fost turnat primul strat de asfalt pe aproximativ 9 kilometrii, până aproape de ieșirea din pădurea Sloboda.
Se poate circula pe toți cei aproape 80 de kilometri, în condiții destul de bune, chiar daca nu este asfalt, turiștii folosind ruta pentru peiajele superbe, scrie Ziarul Unirea.
Drumul va lega oraşul Abrud de municipiul Aiud, cât şi de Autostrada Sebeş-Turda, și străbate o zonă importantă a judeţului Alba, prin Munţii Metaliferi.
Șoseaua are lungimea totală de aproape 78,5 km, între Aiud (DN1) – Aiudul de Sus – Râmeţ – Brădeşti – Geogel – Măcăreşti – Bârleşti Cătun – Cojocani – Valea Barnii – Bârleşti – Mogoş – Valea Albă – Ciuculeşti – Bucium – Izbita – Coleşeni – Bucium Sat – DN 74 (Cerbu).
Transalpina de Apuseni va avea și 6.700 mp de piste de biciclete, trotuare și 21 de stații de autobuz.
Lucrările la „Transalpina de Apuseni” au demarat în octombrie 2019, data finalizării fiind estimată în anul 2023, în primăvară.