VIDEO Mită electorală: Baronul PSD Iași, Maricel Popa, filmat la un grătar cu zeci de oameni

DE Andrei Vasilescu | 02.09.2020 - 16:55
Baronul PSD Maricel Popa a participat la o petrecere de partid cu mici și bere Foto: pulsuliesean.ro
Baronul PSD Maricel Popa a participat la o petrecere de partid cu mici și bere Foto: pulsuliesean.ro

Imagini de la o petrecere din comuna Cotnari, la care participă Maricel Popa și senatorul Vasilică Toma alături de membri de partid și simpatizanți, au fost făcute publice.

SHARE

Mai multe fotografii de la petrecrea organizată în comuna Cotnari au ajuns în posesia redacției Pulsul Ieșean.

Evident că acest eveniment de mită electorală regizat de Maricel Popa și primarul Vasile Crețu nu putea trece neobservat de ceilalți candidați din comuna Cotnari iar poliția și-a făcut apariția la fața locului. În fotografie se observă și prezența primarului PSD al comunei Cotnari, Vasile Crețu, au scris jurnaliștii de la pulsuliesean.ro .

“Este inacceptabil ca în aceste vremuri să asistăm la o asemenea insultă la legislația electorală și sanitară. Sunt în jur de 50-60 de persoane la o chermeză electorală organizată de PSD, chiar în aceste momente, la Cotnari. Am făcut deja sesizare la organele abilitate dar vă spun că o asemenea dovadă de iresponsabilitate, dincolo de încălcarea flagrantă a legii electorale, în vreme de pandemie, este peste orice nivel de decență”, ne-a spus Constantin Mălăuți, candidat din partea PNL la primăria Cotnari.

Scenă cu repetiție și la Focuri

PSD Iași  a procedat în aceeași manieră și în comuna Focuri, în urmă cu câteva zile. Zeci de oameni, fără respectarea minimelor măsuri de siguranță, au fost momiți cu mici, bere și manele într-o petrecere cu evident iz electoral. Vorbim, în ambele situație, de cazuri flagrante atât de încălcare a legii electorale, cât și a normelor sanitare în vreme de pandemie. În clipul video de mai jos se văd clar persoane îmbrăcate în tricouri roșii cu însemne electorale PSD, mai noteaza pulsuliesean.ro

“Situația semnalată la Focuri este în cercetare la nivelul IPJ Iași, urmând a fi luate măsurile legale”, a precizat prefectul județului Iași.

“În campania electorală, partidelor politice le sunt interzise achiziționarea, oferirea, distribuirea sau darea, în mod direct sau indirect, a pixurilor, a cănilor, a ceasurilor, a tricourilor, a jachetelor, a gecilor, a impermeabilelor, a pelerinelor, a vestelor, a șepcilor, a căciulilor, a fularelor, a sacoșelor, a pungilor, a umbreelor, a găleților, a brichetelor, a chibriturilor, a produselor alimentare, a produselor alcoolice, a țigărilor și a altor produse asemenea”, se arată clar în art. 26 din hotărârea 4/2020 emisă de AEP.

 

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te